RO EN
The cart is empty

SW UMWELTTECHNIK: Vanzari totale de 15,2 milioane de euro, in Romania

Producatorul austriac de elemente prefabricate din beton SW Umwelttechnik a raportat o contractie de 13% a cifrei de afaceri din 2017 in Romania, pana la 15,2 milioane de euro. Conform datelor grupului, scaderea a avut drept principala cauza numarul redus de proiecte finantate din fonduri publice. Ponderea veniturilor din Romania in totalul grupului s-a diminuat, anul trecut, la 25%, de la 29% in 2016.
Compania detine, la nivel national, trei unitati de productie, in Ortisoara (judetul Timis), Izvoru (Bucuresti) si Cristesti (judetul Iasi), capacitatea anuala de fabricatie depasind 300.000 de tone.
In prezent, compania participa la proiectul de extindere a retelei de canalizare menajera si la constructia statiei de epurare din comuna Corund (judetul Harghita). Pe traseul retelei sunt prevazute 200 de bucati de camine de vizitare DN1000 mm si DN800 mm din beton, 11 bucati de statii de pompare nou proiectate, o statie de pompare modernizata si extinsa si alte trei doar modernizate, patru subtraversari de parauri si alte sase de drum national, pe DN 13A. Antreprenor general al lucrarilor este compania ING Service, lucrarea urmand a fi incheiata pana la finele anului in curs. De asemenea, SW Umwelttechnik Romania furnizeaza elemente de camin prefabricate din beton pentru proiectul de extindere a retelei de canalizare in localitatea Doman (judetul Resita). Contractor general este societatea Urbicon Team, proiectul avand termenul de finalizare stabilit in anul 2019. Un alt proiect la care participa compania austriaca prevede constructia unui centru de interventie rapida pe Autostrada Transilvania (pe sectorul Targu Mures - Campia Turzii, executat de grupul Strabag). Producatorul va livra pe acest santier elemente de camine din beton, guri de scurgere si statii de pompare, termenul de finalizare a investitiei fiind stabilit in cursul acestui an. Pana recent, SW Umwelttechnik a mai livrat camine DN1200, separatoare de hidrocarburi, bazine cilindrice si rectangulare si guri de scurgere pentru constructia unei noi fabrici de MDF (placi din fibre lemnoase de densitate medie) in Oarja, pentru grupul turc Yildiz Entegre. Fabrica este alcatuita dintr-o hala principala de productie cu o suprafata de 76.800 mp si diverse instalatii tehnologice, in constructii specifice procesului de fabricatie.
Anterior, in 2017, producatorul austriac a mai livrat camine de canalizare de diferite diametre pentru reabilitarea strazii Zsogadi Nagy Imre - faza II, in Miercurea Ciuc (judetul Harghita), elemente pentru camine de canalizare si pentru constructia de statii de pompare la reteaua hidrotehnica din comuna Zerind (judetul Arad), elemente de planseu si grinzi din beton armat pentru constructia cladirii de birouri The Bridge din Bucuresti, elemente de sprijin pentru o statie noua de mixturi asfaltice si betoane in orasul Pantelimon, bazine cilindrice DN 2.000 mm in cadrul proiectului de realizare a sistemului de canalizare din localitatile Bodo si Balint (judetul Timis) etc.
Romania reprezinta a doua piata de desfacere, ca dimensiune, pentru grupul SW Umwelttechnik, dupa Ungaria, unde compania a raportat vanzari totale de 33,1 milioane de euro (+17%), in 2017. In Austria, rulajul societatii s-a situat la 11,1 milioane de euro, dupa o scadere de 18%.
Vanzarile inregistrate de SW Umwelttechnik in 2017 au cumulat, astfel, 61,3 milioane de euro, in crestere cu 1% fata de nivelul de 60,7 milioane de euro raportat in 2016. Conform datelor grupului, la finele anului trecut acesta angaja, in total, 439 de persoane.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter