RO EN
The cart is empty

Roland Berger: 2020, un an bun in constructii, 2021 vine insa cu mari provocari

Piata locala a materialelor de constructii se va inscrie pe un trend usor ascendent in 2021, urmand a fi consemnate cresteri de pana la 5%, sub dinamica inregistrata anul trecut. Noul an vine cu noi provocari pentru producatori, fiind asteptate majorari de preturi la anumite materii prime (fier, otel, cupru, plastic), precum si cu cresteri importante ale costurilor legate de transport, pe fondul revenirii pretului mondial al petrolului. Dupa evolutii medii de aproximativ 9% pe an in perioada 2016-2019, sectorul a crescut cu aproximativ 10% in 2020 pana la o valoare de circa 4,5 miliarde euro. Pana in 2025, specialistii de la Roland Berger (RB) se asteapta la o crestere robusta a pietei, de circa 9% anual, facilitata de accesul la fondurile europene, dar si de nevoia de investitii publice si private.
Grupul Roland Berger, cu 2.400 de angajati in 34 de tari, este prezent in Romania din 1992. Compania desfasoara proiecte ample strategice si operationale, la nivel national si international, realizand periodic si studii de piata in sectorul constructiilor (cum ar fi, spre exemplu, Barometrul National al Sectorului Constructiilor, studiu ce agrega trimestrial circa 40 de indicatori statistici si financiari din domeniu).
Interviu cu Dragos Popa (37 de ani), Senior Project Manager la Roland Berger, specialist cu o experienta profesionala de 14 ani in consultanta strategica, din care peste 5 ani in proiecte in sectorul constructiilor.
 
- Cum a evoluat piata materialelor de constructii din Romania, in 2020?
- Anul 2020 a fost unul atipic pentru producatorii de materiale de constructii, care a inceput foarte bine, pe fondul unei ierni 2019/20 calduroase. A urmat apoi perioada carantinei, in care majoritatea santierelor au continuat activitatea, sustinand activitatea economica. Dupa carantina, majoritatea producatorilor au raportat rezultate favorabile, care au acoperit pierderile suferite in lunile martie si aprilie, astfel incat putem vorbi de o crestere a pietei in anul 2020 de 8-10%, comparativ cu anul 2019. Segmentele cu evolutie pozitiva, in linie sau usor peste cresterea anuala estimata de 10%, ar fi cele de ciment, prefabricate si zidarie, cel de izolatii si acoperisuri, sectorul de tamplarie, dar si cel de instalatii.
 
- Care sunt premisele de dezvoltare pentru acest sector, pe termen scurt si mediu?
- Anul 2021 vine cu cateva provocari importante pentru producatorii de materiale de constructii, precum cresteri de preturi ale anumitor materii prime (de ex. fier, otel, cupru, plastic), dar si majorari ale costurilor legate de transport (pe fondul revenirii pretului mondial al petrolului). Estimam, astfel, o crestere mai mica a pietei (intre 0% si 5% vs. 2020), tinand cont de faptul ca anul 2020 a fost propulsat in special de proiectele incepute in anii anteriori.
In general, conform datelor furnizate de Comisia Europeana, nivelul de incredere al companiilor din industria constructiilor din Romania este, in ianuarie 2021, la cel mai inalt nivel de cand a inceput pandemia si este similar nivelului de incredere din ianuarie 2019. Introducerea standardului Nearly Zero Energy Buildings (nZEB) incepand cu 2021 la nivelul intregii Uniuni Europene, care impune ca noile cladiri sa aiba un consum de energie aproape egal cu zero, va conduce la folosirea unor materiale de calitate superioara pe piata de zidarie, in vederea eficientizarii consumului de energie.
In plus, valoarea creditelor noi in constructii a crescut cu circa 4% in primele 11 luni ale anului 2020 comparativ cu 2019, in timp ce valoarea creditelor ipotecare noi pentru populatie s-a majorat cu aproximativ 10% in acelasi interval. Totusi, in viitor am putea asista la o abordare mai precauta in creditare si la unele politici mai restrictive din partea bancilor.
Anul 2020 a adus o infuzie semnificativa de capital din fonduri UE. De exemplu, suma totala contractata prin Programul Operational Infrastructura Mare a crescut cu 26% comparativ cu 2019, iar valoarea platilor efectuate catre beneficiari s-a majorat cu 30%. Romania are o nevoie mare de investitii, iar utilizarea fondurilor UE in ultimii ani a avut un impact pozitiv asupra industriei - Romaniei ii revin aproximativ 50 miliarde euro in noul exercitiu financiar 2021-2027, care ar trebui directionati catre construirea infrastructurii, a sistemului medical si a celui de invatamant.
Un important aport il va avea si Programul National de Redresare si Rezilienta, mecanismul de sprijin al UE in fata provocarilor generate de pandemie, cu o valoare de circa 30 miliarde euro pentru Romania, care va contribui semnificativ la redresarea economica.
 
- Cum vedeti dezvoltarea Romaniei in urmatorii 10 ani?
- Ne asteptam la o relansare a economiei in acest an, insa cu o revenire la nivelul din 2019 abia in anul 2022; ulterior, ne asteptam la o crestere anuala economica similara sau cu 0,5-1 punct procentual peste cea din perioada 2018-2019. Accelerarea automatizarii si digitalizarii va deveni o prioritate pentru majoritatea firmelor, in special in industria IT, de sanatate, servicii financiare si utilitati, dar si sectoare precum transporturile si constructii. Romania are o oportunitate buna de dezvoltare accelerata in urmatorii 7 ani prin accesul la fondurile europene in valoare de 80 de miliarde euro din partea UE, care ar putea fi investite, printre altele, in infrastructura, regasindu-se ulterior in sectorul materialelor de constructii.
 
- Care sunt cele mai mari dificultati cu care se confrunta companiile din sectorul de constructii?
- Desi o parte din romanii din diaspora au revenit in 2020 in tara, piata constructiilor se confrunta in continuare cu o criza acuta de personal calificat, context in care nu poate fi sustinut nivelul maxim de implementare a proiectelor. Pretul anumitor materii prime esentiale (de ex. fier, cupru, plastic) a crescut recent semnificativ pe fondul revenirii economiei din China si a stagnarii productiei in tarile europene; acest element se va resimti si in preturile materialelor de constructii intr-un context incert al cererii de piata la nivel de client final. De asemenea, costul logistic pentru importul materiei prime din Asia a crescut de cateva ori fata de costul ante-pandemie, odata cu cresterea timpilor de livrare si a incertitudinii.
In plus, amanarea reducerii TVA de la 19% la 5% pentru locuintele de pana in 140.000 de euro afecteaza puternic segmentul rezidential, intrucat multe tranzactii incepute in trimestrul 4, dupa anuntarea masurii, sunt fie anulate, fie necesita eforturi financiare suplimentare.
Finantarea creditului comercial poate ramane o provocare in urmatoarea perioada, datorita limitarii expunerii pe Romania a principalilor asiguratori de creante comerciale (odata cu inceputul pandemiei) si a unor abordari mai precaute in creditare din partea bancilor (cresterea nivelului de garantare, conditii mai restrictive etc.).
 
- Care considerati ca sunt primele lectii ale pandemiei?
- Prima lectie este legata de procesul de digitalizare, necesar pe intreg lantul valoric, cu impact atat in productie, cat si in depozitare, procesul de vanzare si interactiunea cu clientul. De asemenea, flexibilitatea a fost in 2020 si va ramane si in 2021 deosebit de importanta pentru adaptarea imediata (in termen de zile) la conditiile de piata volatile si incerte (de ex. cu privire la personal, logistica sau chiar la evolutia cererii). In final, un potential avantaj in viitor ar putea fi reprezentat de lantul valoric scurt (orientat catre furnizorii locali), sau cu scopul reducerii incertitudinii, a timpilor de livrare, a sigurantei in planificare si inclusiv pentru obtinerea unor eventuale imbunatatiri de marja. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter