RO EN
The cart is empty

ELIS PAVAJE: Potential de crestere pe o piata evaluata la circa 100 milioane de euro

Piata locala de pavaje se situeaza, valoric, la circa 100 de milioane de euro si are un potential cert de dezvoltare, avand in vedere consumul mediu/locuitor din Romania, care se afla mult sub nivelul tarilor dezvoltate. Conform datelor Elis Pavaje, in Germania consumul mediu de pavele este de 2 mp/locuitor, fiind de peste doua ori mai mare decat valoarea raportata in Romania. Cifrele inregistrate, insa, in ultimii ani, demonstreaza clar ca tendinta este de crestere si ca populatia tarii noastre incepe sa acorde tot mai multa atentie amenajarii exterioare a spatiului si, prin urmare, sa aloce un buget mai consistent pentru aceste lucrari. De asemenea, alegerile beneficiarilor incep sa se bazeze tot mai mult pe criterii estetice si de calitate, care le ofera incredere in durabilitatea lucrarii. Astfel, in contextul unei tendinte de crestere a sectorului constructiilor rezidentiale, segmentul pavajelor din beton s-a majorat cu aproximativ 5% in 2016, potrivit estimarilor lui Emil Gota, directorul general al companiei Elis Pavaje.
 
- Ce previziuni aveti privind evolutia pietei de pavaje, in 2017?
- Rezultatele primelor luni din 2017 au fost influentate de conditiile meteorologice - a fost o iarna lunga, plina de precipitatii - si de stagnarea investitiilor, astfel incat vanzarile din primul trimestru au fost sub media anuala. In plus, spre deosebire de alti ani, 2017 a debutat sub semnul instabilitatii politice. Lipsa lucrarilor de infrastructura va fi greu compensata de volumele in crestere de pe piata rezidentiala, motiv pentru care, optimist vorbind, estimam ca sectorul pavajelor va stagna in acest an. In anii urmatori, depindem foarte mult de politicile de stimulare a investitiilor. Potential exista pe piata nationala atat pentru lucrari noi, cat si pentru renovari, Romania fiind inca mult in urma statelor europene. Speram sa fie si bugete.
 
- Cum va pozitionati, ca lider, pe aceasta piata in crestere?
- Pentru noi, Elis Pavaje, anul 2016 a reprezentat o perioada deosebita din mai multe puncte de vedere. Compania a aniversat 25 de ani de la infiintare, iar bilantul acestui sfert de secol, pe scurt, este: cresterea capacitatii de productie de la 6 mp/zi, realizata cu ajutorul a doi angajati, la 10.000 mp/zi, peste 11 milioane mp de pavele si mai mult de 11 milioane de metri liniari de borduri vandute. Din punct de vedere financiar, 2016 a fost un an peste asteptari, cu o cifra de afaceri care a atins aproape 161 milioane de lei, in crestere cu 11,7% fata de anul anterior, rezultate care ne impun, in continuare, ca lider autoritar pe piata pavelelor din Romania. Aceste rezultate au stat la baza deciziei de a deschide si cea de a treia fabrica a Elis Pavaje, la Secuienii Noi, in judetul Neamt, pentru a acoperi la costuri optime si zona de sud-est a tarii. In 2016 ne-am concentrat actiunile in vederea cresterii vanzarilor pe segmentul lucrarilor realizate din fonduri private, segment aflat in plina expansiune. Astfel, Elis Pavaje a crescut in special in sectorul lucrarilor industriale si comerciale, precum si pe segmentul parcurilor rezidentiale. In prezent, cea mai mare parte a livrarilor anuale (peste 90%) se realizeaza pentru proiecte private, zona investitiilor publice avand o pondere de maximum 10% la cifra de afaceri a companiei.
 
- Ce cota de piata detineti in acest moment in Romania pe segmentul pavajelor din beton?
- Conform datelor pe care le detinem, avem circa 25% din piata de pavele din Romania. Imbucurator pentru noi este, insa, faptul ca ponderea produselor premium a crescut anul acesta semnificativ in totalul vanzarilor.
 
- Care sunt principalele proiecte realizate in ultimele 12 luni cu produse Elis?
- In prezent, printre proiectele in lucru se afla amenajarea parcarii unei fabrici de cabluri auto la Balti, unde vom monta circa 6.500 mp de pavele. De asemenea, pentru amenajarile exterioare ale noului stadion national Ion Oblemenco, din Craiova, urmeaza sa livram, in total, aproximativ 70.000 mp de pavele, pentru modernizarea Pietei Dobrun, din Sibiu, vom furniza circa 7.500 mp, in timp ce la extinderea parcului logistic CTP Park, din Bolintin Deal, vom asigura livrarea a 17.000 mp de elemente pentru pavaje. Acestora li se adauga, de asemenea, proiectul de reamenajare a showroom-ului de la Stoenesti, recent finalizat, care este cel mai mare centru de prezentare de acest tip din tara: peste 3.000 mp de idei de amenajare cu modele premium de pavaj si mic mobilier de gradina realizat din pavaj.
 
- Ce dificultati aveti in derularea activitatii?
- Dificultatile tin de instabilitatea politica si de lipsa predictibilitatii in ceea ce priveste evolutia pietei de constructii. O alta problema cu care ne confruntam este recrutarea personalului, fiind tot mai greu sa gasim persoane calificate pentru departamentele de productie si montaj.
 
- Care sunt elementele strategice majore pe care le aveti in vedere pentru consolidarea pozitiei pe care o detineti pe piata de profil?
- Pentru 2017 ne-am planificat o crestere de 14% fata de anul 2016. Ne vom atinge obiectivele prin extinderea pe segmente noi de piata si diversificarea gamei de produse. Unul din atuurile companiei noastre, care ne diferentiaza de competitori, este reprezentat de serviciile complete si complexe oferite clientilor. Mentionez ca, de aproape 15 ani, sub brandul Elis se afla si Elis Agregate, companie infiintata in 2003 care furnizeaza, din balastiera si cariera proprii, materii prime de calitate certificata pentru productia Elis Pavaje, dar si pentru vanzare. In 2017 ne vom concentra atentia pe promovarea serviciilor de ofertare si executie pe segmentul lucrarilor de infrastructura si servicii pre- si post-vanzare: proiectare, transport cu camion cu macara, montaj, intretinere si reparatii. Incepand de anul trecut, am inclus in gama noastra de produse betonul asfaltic, iar cererea pentru acest produs este in crestere. Vom continua sa ne concentram pe domeniile in care excelam: productie de pavele, produse ornamentale, borduri, rigole pentru drenarea apelor pluviale, boltari de zidarie si fundatie si blocheti (elemente modulare destinate zidurilor de sprijin).
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter