RO EN
The cart is empty

OPORTUNITATI digitale in ecosistemul tehnologiilor de constructii

Dupa cateva decenii in care procesul de digitalizare a fost amanat, din cauza neincrederii in acuratetea sistemelor de calcul sau, pur si simplu, a incapacitatii de adaptare la noile realitati, in prezent sectorul tehnologiilor pentru constructii este puternic angajat pe un drum de recuperare a decalajului existent fata de alte domenii de activitate. Realitatea este ca fenomenul de informatizare afecteaza ecosistemul analizat pe fiecare dintre componentele sale - concept si studiu de fezabilitate, proiectare si inginerie, preconstructie, punere in opera, exploatare si intretinere. Unul dintre cele mai recente studii analizeaza activitatea a peste 2.400 de companii ce ofera solutii tehnologice pe fiecare dintre segmentele enumerate anterior, facilitand crearea unei imagini comprehensibile a stadiului actual de dezvoltare. Conform rezultatelor curente, se identifica trei trenduri-cheie in industrie - si anume: multitudine de solutii emergente pentru fiecare aplicatie in parte, accelerarea investitiilor in tehnologie si extinderea domeniilor de aplicare. Prima tendinta se materializeaza, printre altele, prin printare tridimendionala, modularizare, robotica, replici digitale ale activelor fizice (digital twin) care permit simularea conditiilor reale si eliminarea erorilor inainte de punerea in opera, inteligenta artificiala si analitica, respectiv optimizarea lanturilor de distributie. Fiecare dintre elementele enumerate anterior constituie o „stea” centrala din cadrul constelatiei digitale, in jurul careia graviteaza o sumedenie de instrumente dezvoltate in scopul de a o stabiliza, si dezvolta. In ceea ce priveste investitiile, acestea s-au dublat in ultimii 10 ani, companiile din domeniu alocand intre 2011 si 2017 sume depasind 10 miliarde USD. Ritmul sustinut de crestere se datoreaza inclusiv faptului ca indicele de returnare a investitiilor (ROI) a fost ridicat. Referitor la aria de aplicabilitate, este o realitate aceea conform careia ofertele curente sunt, cel putin in jumatate dintre cazuri, destinate cel putin pentru doua scenarii de aplicare. Pe termen scurt, patru zone de dezvoltare se detaseaza in mod evident: achizitia de talente (incluzand companii care aplica strategii de head hunting in vederea accelerarii procesului de dezvoltare), emergenta (definita prin intentia de adoptare a unei strategii de digitalizare in perioada urmatoare), maturizarea (consolidarea companiilor atasate ideii de digitalizare), respectiv saturarea (un exemplu edificator fiind domeniul ERP, unde accesul noilor competitori este dificil si improbabil).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter