RO EN
The cart is empty

LME: Problemele energetice ale Chinei determina cresterea cotatiei aluminiului primar

In intervalul 11-15 ianuarie a.c., cotatia aluminiului primar – stabilita in cadrul tranzactiilor efectuate la Bursa de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME) – s-a apreciat considerabil, atingand nivelul maxim al ultimelor 14 luni. Practic, cu toate ca in prima parte a saptamanii trecute, pretul s-a situat sub noul prag psihologic de 2.300 USD/tona (urmand trendul de scadere a pietei cuprului, care a consemnat, totusi, o revenire), ulterior cotatia s-a consolidat, ca urmare a sporirii interesului investitorilor. Previziunile cu privire la diminuarea stocului de aluminiu primar aflat in depozitele acceptate de LME par sa se confirme in acest an, fapt confirmat partial si de datele fundamentale cu impact asupra pietei. Atat investitorii, cat si detinatorii fondurilor speculative, dar mai ales cei implicati direct in operatiunile de prelucrare a acestui metal neferos, au fost informati cu privire la faptul ca mai multe unitati din provincia chineza Henan vor fi obligate sa-si suspende, temporar, activitatea. Guvernul de la Beijing a solicitat oprirea productiei la mai multe fabrici de aluminiu din aceasta regiune, intrucat conditiile meteorologice nefavorabile i-au determinat utilizatorii casnici sa-si majoreze consumul de electricitate, iar acestia au prioritate in cadrul sistemului energetic national. "Centrala electrica din orasul Gongyi (cel mai important centru industrial al provinciei Henan) a intrerupt deja furnizarea de energie catre fabricantii de aluminiu timp de 8 ore in fiecare zi, ceea ce inseamna ca productia acestor unitati s-a diminuat cu 50%. Fabricile de aluminiu primar din Henan asigura 1/5 din productia totala a Chinei", au declarat reprezentanti ai autoritatilor locale. Anuntul a avut repercusiuni imediate asupra cotatiei determinate in cadrul LME, sedinta de tranzactionare de luni, 11 ianuarie 2010 finalizandu-se la un pret de 2.357 USD/tona (nivel record al contractelor de achizitie la trei luni). In aceste conditii, scaderea consemnata in zilele de marti si miercuri (2.292 USD/tona, respectiv 2.283 USD/tona) a fost strict conjuncturala (cauzata de situatia pietei cuprului), astfel incat atat joi, cat si vineri, 15 ianuarie a.c., s-au inregistrat cotatii de 2.327 USD/tona si 2.316 USD/tona. Pe termen scurt, trendul ascendent ar putea continua (vizand un pret spre 2.400 USD/tona), mai ales ca – la contractele pentru perioade mai indelungate de timp (de exemplu, la cele stabilite pentru 27 de luni) - se inregistreaza, deja, o tendinta de atingere si depasire a pragului de 2.500 USD/tona. Informatii suplimentare, la www.lme.co.uk

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter