RO EN
The cart is empty

LME: Noi preturi record pentru aluminiu primar

Saptamana trecuta, pretul aluminiului primar - stabilit in cadrul tranzactiilor efectuate la Bursa de Metale din Londra (London Metal Exchange - LME) si-a continuat trendul puternic ascendent, consemnandu-se un alt nivel maxim pentru anul 2009 (respectiv, 2.245 USD/tona). Astfel, tranzactiile s-au finalizat la valori cuprinse intre 2.134 USD/tona (luni, 7 decembrie a.c.) si 2.245 USD/tona (in cursul zilei de vineri), ca urmare a repozitionarii strategice a investitorilor. Practic, acestia considera ca - in ceea ce priveste recesiunea - punctul maxim al crizei a fost depasit cu succes, iar achizitiile sunt caracterizate de optimism. Practic, atat investitorii, cat si detinatorii fondurilor speculative sunt ferm convinsi ca parametrii fundamentali ai pietei internationale se vor imbunatati in viitorul apropiat, datorita reluarii cererii (pe fondul unei oferte limitate), ceea ce va determina o crestere substantiala a cotatiei LME. Pe acest fundal, tot mai multi doresc sa profite de conjunctura actuala, inainte ca evolutia cotatiei sa pericliteze marcarea profitului pe termen lung. Crestere a stocului in Japonia si inchidere a fabricii Norsk Hydro din GermaniaDin punct de vedere al datelor importante cu impact asupra pietei, este posibil ca una dintre cele mai importante unitati de productie a aluminiului primar din Uniunea Europeana, respectiv fabrica detinuta de corporatia norvegiana Norsk Hydro in Germania, sa-si opreasca definitiv activitatea, ca urmare a sporirii cheltuielilor cu privire la protectia mediului. "Unitatea Rheinwerk din Neuss - cea mai mare de pe piata germana - va fi obligata sa-si inchida imediat portile, daca nu va fi acordat un ajutor financiar substantial in urmatoarele zile", a declarat Martin Kneer, director executiv al Federatiei Germane din Industria Metalurgica (WVM). In Japonia, la nivelul celor trei porturi relevante, stocul de aluminiu primar s-a majorat, in noiembrie, pentru a doua luna consecutiv, la 180.500 de tone (+5,4% in comparatie cu nivelul din octombrie)", informeaza specialistii casei de comert Marubeni Corp. La finele lunii septembrie a.c., stocurile se diminuasera la 169.900 de tone, reprezentand cel mai scazut indicator din ultimii 14 ani, de cand Marubeni a initiat procesul de monitorizare a pietei locale. Cererea de aluminiu primar a firmelor din Japonia, mai ales a celor implicate in sectorul transporturilor sau in industria materialelor pentru ambalaje, s-a redus drastic din cauza crizei financiare, ca urmare a incetarii productiei unor companii din bransa. Ulterior, nivelul comenzilor si-a revenit la circa 80% din cel specific anului trecut, dar reprezentantii firmelor din industrie sunt ingrijorati de faptul ca rata de reluare a procesului contractarii va fi moderata in 2010, pe fondul diminuarii influentei pozitive a masurilor de stimulare aplicate initial de guvernul din Tokyo. Mai mult, cererea din partea companiilor din bransa de constructii ramane un indicator extrem de instabil, ce nu poate fi evaluat cu exactitate. Informatii suplimentare, la www.lme.co.uk

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter