RO EN
The cart is empty

EUROFER: Initiativa pentru rezolvarea crizei de pe piata europeana a otelului

Dupa ce conducerea ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din intreaga lume, a anuntat recent ca va reduce productia in Europa, din cauza unei crize a pietei, induse de restrangerea cererii si de majorarea importurilor, membrii Asociatiei Europene din Industria Otelului (European Steel Association - EUROFER), reunind 45 de factori de decizie (CEO) din aceasta industrie, au elaborat o scrisoare deschisa, adresata sefilor de state si de guverne ale tarilor membre ale UE, precum si institutiilor UE, prin care solicita adoptarea unei initiative urgente de rezolvare a situatiei.
Astfel, cei 45 solicita factorilor politici responsabili sa ajute industria europeana a otelului sa surmonteze efectele de distorsiune a pietei, induse pe teritoriul statelor membre ale UE inca din anul 2018, odata cu impunerea tarifelor de import asupra otelului la nivelul SUA.
„In ultimul timp, a avut loc o schimbare brusca si semnificativ negativa in ceea ce priveste perspectivele industriei europene a otelului, cu consecinte grave care abia acum se observa. Deja, operatorii principali ai pietei – si nu numai - au anuntat inchideri ale unor fabrici si/sau mari reduceri ale productiei de otel la unitatile de pe teritoriul statelor membre ale UE. Mii de locuri de munca sunt expuse, astfel, riscului de a fi pierdute, dar exista si un risc sistemic, mult mai periculos, deoarece aceasta criza este sustinuta de anumite tendinte ce se pot manifesta pe termen lung. Supracapacitatea specifica pietei globale a otelului si utilizarea pietei UE ca un teren de dumping pentru rezolvarea acestei supracapacitati reprezinta cauzele ce stau la originea problemei ce poate, insa, sa-si gaseasca o solutionare, in cazul in care se vor manifesta preocupari imediate in acest sens”, se arata in scrisoarea deschisa a EUROFER.
Potrivit documentului, in spatiul UE, importurile de otel s-au dublat (cel putin) de la nivelul din 2013, pana la aproape 30 de milioane de tone, chiar inaintea impunerii tarifelor de import din SUA pentru otel, in anul 2018. Cu toate acestea, cererea de otel din UE a crescut doar marginal in intervalul 2013-2018 si este de asteptat sa scada in 2019.
„Performanta economica a UE este in pericol si se consemneaza fluctuatii majore. Preturile la materiile prime si energie sunt ridicate si volatile, iar costurile pentru intreprinderile ce genereaza emisii de bioxid de carbon au crescut brusc; acum sunt de cinci ori mai mari decat la inceputul anului 2018 si sunt suportate doar de producatorii de otel din UE, nu si de importatorii de otel in UE. Industria otelului din Europa se afla in criza din cauza acestor factori exogeni - si totusi, intrucat este si va ramane un sector strategic semnificativ, sprijina dezvoltarea intregului lant valoric european, care, din pacate, poate ajunge rapid la limita supravietuirii”, se mai precizeaza in scrisoarea deschisa a EUROFER.
In consecinta, semnatarii fac apel la sefii de state si de guverne ai tarilor membre ale UE, la Parlamentul European si la Comisia Europeana, solicitand adoptarea de masuri urgente pentru a limita importurile care distorsioneaza piata otelului din UE, protejand productia din spatiul comunitar. Se impune o actiune imediata, prin masuri de protectie a producatorilor de otel din UE, cu efect de la 1 iulie 2019. Totodata, semnatarii solicita factorilor de decizie mentionati anterior convocarea unei intalniri de urgenta cu intreaga industrie siderurgica europeana pentru ca, impreuna, sa se identifice solutiile potrivite, pe termen scurt, mediu si lung, pentru a asigura supravietuirea sectorului in fata dezechilibrului indus de presiunile externe.
Prognoze pesimiste, in lipsa masurilor imediate
Organizatia EUROFER isi argumenteaza demersul scrisorii deschise prin care solicita masuri protectioniste si limitarea importului prin intermediul unui raport, dat publicitatii in luna mai a.c., in care se arata ca datele finale din 2018 atesta ca piata otelului din UE-28 s-a majorat cu +3,3%, dar initiativele timide si preliminare de salvgardare nu au putut preveni sporirea masiva a importului efectuat din state terte, cu mai mult de +12,6%, iar in consecinta producatorii europeni de otel au resimtit in mod direct efectele diminuarii vanzarilor si lipsa profitului, din cauza preturilor extrem de reduse ale otelului si produselor de otel importate din afara UE.
Intre timp, relaxarea masurilor de salvgardare, cu o taxare suplimentara a importului de otel cu numai +5% in februarie 2019, urmand inca o revizuire ascendenta a taxei, tot cu +5%, programata pentru luna iulie a anului in curs, este complet defazata in fata declinului anticipat deja al pietei europene de otel, pentru acest an. Astfel, majorarile tarifare de cel mult +10% nu sunt suficiente, iar productia de otel in spatiul UE se va restrange in continuare, in timp ce majorarea importurilor ar putea continua sa puna presiune pe o piata caracterizata de inflatie si de un inceput de recesiune. S-ar putea amplifica astfel scenariul anului 2018 – in care consumul aparent de otel a crescut cu numai +3,3%, iar importurile din state terte s-au majorat disproportionat, cu +12,6%, in contrast puternic cu sporirea livrarilor de la fabricile de otel din UE (de numai +1,7%). Chiar si in lipsa acestui scenariu, de vreme ce stocurile de otel sunt arhisuficiente si, in contextul actualei crize, sunt foarte atent controlate, consumul aparent de otel se va restrange cu -0,4% in 2019, pentru ca abia in 2020 sa se majoreze intr-un ritm extrem de modest, cu +1,3%.
In fine, dar nu in ultimul rand, referindu-se la principalele motoare ale cererii (industriile consumatoare de otel), conducerea EUROFER arata ca atat in acest an, cat si in 2020 comenzile vor fi fluctuante, mai ales pe fondul deteriorarii productiei din sectorul auto, respectiv din domeniul ingineriei mecanice, precum si in ceea ce priveste fabricarea tuburilor din otel, respectiv a altor bunuri bazate pe acest aliaj. Singura nota pozitiva este data de industria constructiilor, cu o cerere in crestere usor accelerata, ceea ce indica o expansiune pe baze sustenabile a activitatii. Insa, in general, productia industriilor europene consumatoare de otel continua sa fie relativ slaba, indicandu-se cel mult o crestere cu +0,9% in actualul exercitiu financiar si cu +1,1% in 2020. Si aceasta pentru ca, in principiu, ponderarea ratei de crestere a economiei mondiale cu efect direct remarcat prin deteriorarea contributiei comerciale nete la economia UE reprezinta un risc sistemic care a dus la slabirea fortei economice europene in 2018 si ar putea sa se manifeste pe deplin si in acest an. Pentru a descarca scrisoarea deschisa si raportul EUROFER, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter