RO EN
The cart is empty

EUROFER semnaleaza riscuri mari privind deficitul de aprovizionare cu magneziu

Grupul intersectorial al industriilor europene producatoare si utilizatoare de metale avertizeaza asupra impactului catastrofal al penuriei de magneziu din China. In mod concret, asociatiile European Aluminium, Eurofer, ACEA, Eurometaux, industriAll Europe, ECCA, ESTAL, IMA, EUWA, EuroAlliages, CLEPA si Metals Packaging Europe au lansat un apel urgent la actiune pentru a minimiza riscul iminent de oprire a productiei la nivel continental, ca o consecinta a unui deficit acut in aprovizionarea cu magneziu din China. Magneziul este un material-cheie in cadrul aliajelor si este utilizat pe scara larga in industria metalurgica. In lipsa unor actiuni urgente din partea Uniunii Europene, aceasta problema ameninta mii de intreprinderi din Europa, intregul lor lant de aprovizionare si milioane de locuri de munca aferente. Datorita efortului guvernului chinez de a reduce consumul intern de energie, furnizarea de magneziu din China a fost fie oprita, fie redusa drastic incepand cu luna septembrie 2021, ceea ce a dus la o criza internationala de aprovizionare cu o amploare fara precedent. Intrucat Uniunea Europeana depinde aproape in totalitate de China (circa 95%) pentru nevoile sale de aprovizionare cu magneziu, industriile europene producatoare si utilizatoare de aluminiu, fier si otel, impreuna cu furnizorii lor de materii prime, sunt deosebit de afectate, iar ramificatiile acestei crize sunt multiple, influentand diverse lanturi valorice, inclusiv din sectoare-cheie, cum ar fi industria auto, constructiile etc. Deficitul actual de aprovizionare din China a dus deja la preturi-record si distorsiuni mondiale ale lantului de aprovizionare. Importurile actuale de magneziu se tranzactioneaza in prezent la preturi exorbitante de aproximativ 10.000 - 14.000 USD/1000 tone, in crestere de la aproximativ 2.000 USD/1.000 tone, cat erau cotatiile la inceputul acestui an, ceea ce face aproape imposibil pentru companiile europene sa continue productia de materiale care contin magneziu. Este de asteptat ca stocurile sa se epuizeze pana la sfarsitul lunii noiembrie. In acest sens, asociatiile mentionate anterior solicita Comisiei Europene si guvernelor nationale sa implementeze de urgenta actiuni imediate in colaborare cu omologii din China pentru a atenua problema deficitului critic, cel putin pe termen scurt. Pentru informatii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter