Credex, institutie financiara nebancara, da startul unui parteneriat cu Brico Depot, incepand cu luna martie. Solutiile de finantare oferite de Credex vor fi disponibile, in toata tara, in cele 35 de magazine Brico Depot. Astfel, clientii companiei de bricolaj si materiale de contructii vor putea achizitiona, in locatiile fizice, produsele in rate, prin credit.
Se pot achizitiona prin servicii de creditare toate categoriile de produse, de la bricolaj, articole pentru gradina si pana la materiale de contructii, cu dobanda avantajoasa incepand de la 1%.
“Ne adresam clientilor cu planuri de renovare a casei, pentru care o modalitate de plata in rate ar fi solutia ideala. Ne dorim ca prin acest parteneriat cu Brico Depot sa oferim posibilitatea cat mai multor clienti sa isi puna planurile in aplicare. Utilizam un flux digital de creditare, iar cei care aplica pot afla raspunsul simplu si rapid, pe loc”, declara Edvin Abdulachim, Director General Credex Broker.
Clientii Brico Depot pot aplica direct in magazin pentru finantare de articole de pana la 20.000 lei, la birourile dedicate Credex, avand la dispozitie o perioada de rambursare intre 6 si 59 de luni. Intreg procesul de finantare are loc in magazinul Brico Depot, cu suportul oferit de consultantii Credex. Dupa aprobarea creditului, clientii pot pleca acasa cu produsele alese din magazin. In acest moment, aceasta metoda de plata este disponibila exclusiv in magazinele fizice din reteaua Brico Depot.
“Casa, gradina, confortul familiei sunt mai importante ca oricand in contextul actual. Prin parteneriatul nostru, incercam sa oferim clientilor nostri mai multe optiuni de plata care sa faca procesul de amenajare a locuintei accesibil tuturor.Perioada urmatoare este una de interes pentru categoriile gradina si constructii si credem ca oferta variata de finantare va face proiectele mai usoare pentru clientii nostri” declara George Arsene, Manager Financiar, Brico Depot.
Activitatea principala de creditare pentru bunurile de consum a companiei se realiza, pana in prezent, prin intermediul principalilor parteneri: Altex, Media Galaxy si Mobexpert.