RO EN
The cart is empty

BASF: Vanzari de peste 19 miliarde euro inregistrate in trimestrul al treilea

Grupul BASF, important producator german de materiale chimice pentru constructii, a inregistrat o crestere cu 8% a vanzarilor in trimestrul al treilea al acestui an fata de intervalul similar din 2011, la 19 miliarde euro, in special datorita unei majorari puternice a comenzilor. Evolutiile semnificative raportate de diviziile de petrol/gaze naturale si solutii pentru agricultura au compensat in totalitate scaderile consemnate pe segmentele de sisteme chimice, materiale plastice si produse performante. Cu ocazia conferintei de prezentare a rezultatelor financiare, presedintele companiei, Kurt Bock, a declarat: "Contextul economic nu s-a imbunatatit in intervalul analizat, mentinandu-se sentimentul de nesiguranta in randul pietelor de capital din toata lumea. In China, dinamica evolutiei din perioada iulie-septembrie a.c. s-a ponderat pentru al doilea trimestru consecutiv, context in care estimam o stabilizare a afacerilor din regiune, insa nu anticipam vreo crestere in perioada urmatoare". Avand in vedere contextul curent, conducerea BASF a revizuit in scadere previziunile privind economia globala pentru anul in curs si, potrivit noilor coordonate, produsul intern brut va creste cu 2,2% (fata de estimarea de 2,3% realizata anterior), valoarea productiei industriale se va majora cu 2,8% (fata de 3,4%), cea de materiale chimice – cu exceptia celor utilizate pe piata farmaceutica – va spori cu 2,9% (comparativ cu 3,5% - initial), in timp ce valoarea medie a unui baril de petrol se va mentine la 110 USD. "Cu toate ca nu anticipam o revigorare a mediului de afaceri in ultimele trei luni ale anului, credem ca, la nivel de companie inca putem depasi recordul vanzarilor nete din 2011. Previziunea se bazeaza pe reluarea la capacitate maxima a proceselor de extractie a petrolului din Libia si pe succesul inregistrat de divizia de produse de protectie. Totodata, nu credem ca profitul segmentului de materiale chimice va atinge valoarea celui din 2011", a precizat Kurt Bock. Planurile pentru viitor ale companiei includ continuarea expansiunii la nivel global, la mijlocul lunii octombrie a.c. subsidiara Wintershall semnand un contract cu compania petroliera norvegiana Statoil ASA pentru cresterea capacitatii de extractie si procesare a petrolului si gazelor naturale in Norvegia. Mai mult, prin planurile de achizitie a corporatiei americane Becker Underwood, BASF vizeaza una dintre pozitiile de top la nivel mondial in domeniul tehnologiilor agricole. Din punct de vedere regional, vanzarile din Europa ale grupului german au sporit cu 12% fata de trimestrul al treilea al anului trecut, afacerile din America de Nord s-au redus cu 9% (in moneda locala) si s-au majorat cu 3% in euro, iar veniturile din regiunea Asia Pacific, precum si cele din zona America de Sud/Africa/Orientul Mijlociu au crescut cu 5%, respectiv 3% in ceea ce priveste datele raportate in moneda unica europeana. Informatii suplimentare, la www.basf.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter