RO EN
The cart is empty

BASF: Scadere de 20% a cifrei de afaceri, ca urmare a cesionarii unor active

Vanzarile realizate de grupul german BASF (lider mondial in industria chimica), in trimestrul al treilea al acestui an, au scazut cu 20% fata de aceeasi perioada din 2015, ajungand la circa 14 miliarde euro. Potrivit datelor incluse in cel mai recent raport financiar al companiei, contractia a fost generata de cesiunea activitatilor de comercializare si stocare a gazului metan, ca parte a schimbului realizat cu Gazprom la finele lunii septembrie 2015. Aceasta divizie a contribuit cu 2,9 miliarde euro la rezultatele din trimestrul al treilea al anului trecut. "Efectele generate asupra portofoliului au fost responsabile pentru o cota de 18% din ponderea declinului, in timp ce reducerea preturilor de vanzare ca urmare a ieftinirii materiilor prime a determinat un impact negativ de 5%. O contributie pozitiva a avut-o, insa, cresterea cantitativa a vanzarilor, in special la nivelul diviziilor de materiale functionale si produse chimice", se arata in raportul financiar trimestrial al companiei.
In perioada iulie - septembrie 2016, BASF a raportat, de asemenea, o scadere a profitului operational brut, pana la 1,5 miliarde euro, tot ca rezultat al reducerii contributiei diviziei de petrol si gaze, in timp ce profitul net s-a diminuat, de asemenea, de la 1,2 miliarde euro in T3 2015 la 888 milioane de euro in intervalul analizat.
In ceea ce priveste rezultatele din primele noua luni a.c., acestea indica o scadere de 25% a cifrei de afaceri, care a ajuns la 42,7 miliarde euro la finele lunii septembrie 2016, concomitent cu o contractie de 8% a profitului net, pana la 3,36 miliarde euro.
Previziunile pentru anul in curs indica o contractie semnificativa a vanzarilor, ca rezultat al vanzarii diviziei de petrol si gaze catre Gazprom, active care au generat, in primele noua luni ale anului trecut, vanzari de 10,1 miliarde euro. Cifra anuala de afaceri va fi afectata suplimentar de scaderea preturilor la petrol si gaze. "In acest context, vrem sa crestem cantitativ vanzarile, excluzand efectul achizitiilor si cesiunilor", a declarat Hans-Ulrich Engel, CFO al grupului BASF.
Prognozele privind mediul economic si de afaceri din 2016 indica, conform datelor grupului german, o crestere de 2,3% a PIB global, o majorare de 2% la nivelul productiei industriale de pe glob si una de 3,4% pe piata mondiala a produselor chimice (cu exceptia industriei farmaceutice). Totodata, se estimeaza mentinerea unei paritati de 1,1 USD pentru un euro, precum si o crestere usoara a pretului unui baril de petrol, de la 40 USD cat era la finele lunii septembrie 2016 la circa 45 USD, cat se prognozeaza ca se va situa la sfarsitul anului in curs.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter