RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Declin al pietei britanice de constructii si in 2010

Dupa o scadere de 12% a volumului lucrarilor de constructii din 2009, cele mai recente previziuni ale asociatiei producatorilor de materiale specifice din Marea Britanie (CPA) indica o noua depreciere de 3% a activitatii din domeniu in 2010. Conform datelor disponibile, primele semne ale redresarii vor fi vizibile incepand din anul 2011, iar ratele anuale de crestere nu vor depasi 1% pana in 2013. Piata constructiilor din Marea Britanie a continuat trendul descendent si in ultimul trimestru din 2009, in pofida cresterilor economice previzionate pentru perioada respectiva. Majorarea costurilor cu materiile prime si energia, corelata cu scaderea cererii si, implicit, a comenzilor, creeaza premisele unui declin al sectorului si in 2010.
In acest context, circa 78% din marii producatori de materiale de constructii s-ar putea confrunta cu al noualea trimestru consecutiv de diminuare a vanzarilor, in timp ce aproximativ 75% dintre acestia sunt pesimisti in ceea ce priveste propriile afaceri in urmatoarele luni. "Reducerea continua a numarului de lucrari de constructii si cresterea preturilor la materiile prime si energie genereaza o situatie ingrijoratoare pentru producatorii de materiale, mai ales in contextul in care acestia au fost obligati sa diminueze preturile produselor, din cauza scaderii activitatii pe santiere intr-un domeniu care se afla in criza de peste doi ani", a declarat Noble Francis, directorul economic al asociatiei. Conform unor estimari ale reprezentantilor guvernului britanic, fondurile ce vor fi acordate pentru investitiile in constructii se vor diminua cu peste 50% in urmatorii patru ani, fapt ce va acutiza instabilitatea financiara a companiilor de pe piata.
Informatii suplimentare, la
www.constructionproducts.org.uk

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter