RO EN
The cart is empty

ALUKONIGSTAHL: Prima fatada tip "double skin" din Romania

Miercuri, 13 octombrie a.c., compania Alukonigstahl, din Bucuresti, unul dintre cei mai importanti furnizori de sisteme de aluminiu, otel si PVC din Romania, a organizat o conferinta de presa, prilejuita de implinirea a 15 ani de activitate pe piata locala a constructiilor. La eveniment au fost prezenti Attila Beer - administrator al societatii si Adriana Serban - director de marketing. "De-a lungul intregii perioade in care am activat pe piata din Romania am livrat produse pentru mai mult de 100 de proiecte imobiliare majore, iar in ultimii 5 ani valoarea totala a materialelor destinate obiectivelor din aceasta categorie a depasit 33 de milioane de euro. Toate sistemele furnizate - indiferent ca este vorba despre profile de aluminiu marca Schuco, serii din PVC (Corona) sau din otel (Jansen) - sunt fabricate prin utilizarea unor tehnologii de varf, ceea ce le recomanda pentru proiectele din gama de lux", a sublinat Attila Beer. Din punct de vedere al cifrei de afaceri, reprezentantii companiei au comunicat faptul ca a avut loc o diminuare controlata a acesteia, cu 28% in 2009 (pana la nivelul de 17 milioane de euro) si cu 25% in acest an. Pentru 2011, obiectivul de marketing este constituit de stablizarea vanzarilor la nivelul obtinut in 2010, date fiind estimarile pe termen scurt in ceea ce priveste evolutia proiectelor care vor fi demarate in urmatorii doi ani. Cel mai important obiectiv in care este implicata firma in acest moment este Crystal Tower, amplasat in Bucuresti, pe bulevardul Iancu de Hunedoara, acesta fiind prevazut cu prima fatada de tip "double skin" din Romania. Pe segmentul rezidential, se remarca proiectul "La Stejari", unde au fost instalate elemente speciale, cum ar fi, de exemplu, usi glisante de mari dimensiuni, trape de fum, diverse tipuri de feronerie automatizata etc.
 
Centru logistic modern, in zona Berceni
Reprezentantii Alukonigstahl estimeaza ca sectorul de fatade cortina si ferestre din aluminiu se va situa in 2010, din punct de vedere valoric, la o cota cuprinsa intre 80 de milioane de euro si 100 de milioane de euro, cu o pondere de 30% a lucrarilor rezidentiale si de 70% a celor de birouri (conform estimarilor realizate de Patronatul Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta - PPTT). "Din punct de vedere al pozitionarii pe piata de profil, potrivit previziunilor noastre ne plasam pe locul al doilea, la mica distanta de principalul competitor (din punct de vedere al cifrei de afaceri). Continuam sa fim lideri in ceea ce priveste calitatea si complexitatea solutiilor propuse partenerilor nostri (circa 80 de firme, cu activitate pe plan national) si intentionam sa consolidam aceasta imagine. Dat fiind faptul ca am constatat modificari semnificative atat in structura cererii, cat si cea a ofertei, am decis implementarea unei noi strategii, care implica promovarea unor sisteme destinate lucrarilor de nivel mediu (din punct de vedere tehnologic), fara a face, insa, rabat de la calitate. Astfel, avem oportunitatea de a accesa si alte segmente, care, pana in prezent, au fost luate in considerare doar punctual. O alta directie de dezvoltare va fi constituita de sustinerea asa-numitelor «proiecte verzi», care constau - in principal - in montajul de panouri solare sau fotovoltaice. Acest trend va evolua, in opinia noastra, de la stadiul de «nisa» la cel de «mainstream», fiind posibil de a deveni, in scurt timp, elementul de initiere a unui nou «bubble» pe piata imobiliara. Nu in ultimul rand, in urmatorii doi ani intentionam sa incepem construirea unui centrul logistic modern, realizat pe un teren cu o suprafata de 70.000 mp, amplasat in zona Berceni, din Capitala. In cadrul aceluiasi complex, va fi data in functiune si o noua unitate de productie", a incheiat Attila Beer. Informatii suplimentare, la www.alukoenigstahl.com      

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter