RO EN
The cart is empty

USR solicita Guvernului ca majorarea salariului minim sa nu fie impozitata

USR cere Guvernului ca majorarea salariului minim pe care Coalitia PSD-PNL o promite incepand cu 1 ianuarie 2023 sa nu fie impozitata, astfel incat sa fie o crestere reala de venituri in buzunarele oamenilor si nu in cele ale statului.
Guvernul are tot interesul sa tot creasca salariul minim brut in loc sa il creasca pe cel net prin neimpozitare, pentru ca, atunci cand creste salariul minim brut, cresc impozitele pe care le ia statul.
„Guvernul foloseste salariul minim ca o arma fiscala pentru a lua mai multi bani din mediul privat. De aceea, creste salariul minim brut in loc sa il creasca pe cel net prin neimpozitare. In plina criza, statul trebuia sa reduca taxarea muncii, asa cum propune USR, prin eliminarea taxarii echivalentului unui salariu minim. Nu sa supraimpoziteze munca, asa cum a facut-o Guvernul PSD-PNL”, sustine Claudiu Nasui, deputat USR, fost ministru al Economiei.
Cresterea de 450 de lei pe care o promite Guvernul va insemna doar 250 de lei in portofelul angajatilor, daca se taxeaza integral. In schimb, daca aceasta suma nu este impozitata de stat, toti banii vor ramane la cei care muncesc si trebuie sa faca fata scumpirilor. La un salariu minim de 2.550 de lei brut, angajatii primesc 1.524 de lei net, iar la un salariu minim de 3.000 de lei brut, angajatii primesc 1.774 de lei net, dupa toate taxele.
„Guvernul se lauda ca va creste veniturile angajatilor cu salariul minim cand, de fapt, isi va creste incasarile la buget pentru a angaja la stat mai multe pile, cunostinte, relatii. Asteptam sa ne contraziceti, ridicand valoarea salariului minim fara a taxa aceasta crestere. Lasati banii in buzunarele oamenilor!”, spune deputatul USR Cristian Seidler.
Asteptarile de la Ciolacu si Ciuca sunt minime. Marti, senatorii PSD-PNL-UDMR din comisiile de buget si munca au respins initiativa legislativa a USR privind eliminarea taxelor pe salariul minim.
Masura „Zero taxe” ar avea consecinte benefice in special pentru cei cu venituri mici, ar reduce saracia, ar incuraja munca, ar activa forta de munca si ar tine oamenii activi in Romania. Toate aceste argumente nu au convins senatorii coalitiei, desi Romania este campioana la impozitarea muncii si nu este normal ca aproape jumatate din salariul brut sa fie platit statului, sub forma de taxe si impozite.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter