Domeniul de studii Inginerie Civila din cadrul Facultatii de Constructii, Universitatea Politehnica Timisoara, cu o traditie de aproape 80 de ani si cu o larga recunoastere nationala si internationala, a fost clasificat pe primul loc din tara, in baza unei evaluari comparative a universitatilor pe domenii de studii, realizata in 2020 de Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.
Scoala Politehnica din Timisoara si-a creat prestigiul de care se bucura astazi si locul de frunte pe care il ocupa pe plan national si international si datorita daruirii de care, de-a lungul vremii, au dat dovada profesorii sai. Inca de la infiintare, aici au venit sa predea cadre didactice de inalta tinuta profesionala, ingineri din industria aflata in plina inflorire in zona, care s-au angajat cu toata hotararea in edificarea unei scoli pe masura nazuintelor si a spiritului Timisoarei, spirit ce avea sa patrunda, asa cum spunea si Regele Ferdinand, intre zidurile primei institutii de invatamant superior din vestul tarii.
Daca astazi Politehnica se poate lauda si cu „zidurile”, spiritul a existat cu mult inaintea acestora. Iar toate greutatile inceputului au putut fi invinse prin calitatea exceptionala a cadrelor didactice, a caror prestatie academica de inalta tinuta au propulsat Politehnica timisoreana printre valorile institutionale perene ale Romaniei. Au fost profesori care au creat in jurul lor adevarate scoli in domeniile lor, multe dintre ele in premiera nationala. Iar in aceste scoli s-a format o pleiada de studenti eminenti, care au dus mai departe traditia.
Una dintre aceste scoli este si cea de Constructii, prin infiintarea careia s-a realizat si visul pentru care profesorul, inginer si arhitect Victor Vlad, unul din ctitorii de marca ai Scolii Politehnice militase aproape 20 de ani. Facultatea de Constructii din cadrul Politehnicii timisorene s-a infiintat prin Decretul Lege nr. 3134/11 din noiembrie 1941, cu specializarea Constructii civile si industriale.
Facultatea de Constructii din cadrul Universitatii Politehnica Timisoara a cunoscut o continua dezvoltare si diversificare, in special dupa reforma invatamantului din 1948. Cadre didactice cu inalta prestanta academica au adus prestigiul facultatii, creand si adevarate scoli in domeniul Ingineriei Civile: Pompiliu Nicolau - constructii hidrotehnice, Nicolae Maior si Laurentiu Nicoara –infrastructuri pentru transporturi, Dan Mateescu - constructii metalice, Constantin Avram - beton armat. Si in prezent, Facultatea de Constructii din cadrul UPT are o serie de cadre didactice de valoare, cu recunoastere internationala, membri ai Academiei Romane sau ai Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, membri in diverse structuri internationale in domeniu.
Ca atare, nu este o surpriza desemnarea domeniului de studii Inginerie Civila din cadrul Facultatii de Constructii din Timisoara ca fiind pe primul loc in tara, potrivit unei propuneri de evaluare comparativa a universitatilor pe domenii de studii, realizata in 2020 de Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, in baza unui set de indicatori relevanti, care au vizat: calitatea resursei umane, impactul si performanta activitatii stiintifice, fondurile atrase pentru cercetarea stiintifica, capacitatea institutionala si de cercetare.
De asemenea, nu este o surpriza nici faptul ca, incepand cu anul 2017, a existat o crestere continua a numarului de studenti la nivelul anului I studii de licenta din cadrul Facultatii de Constructii din Timisoara (cu 17% in 2018, 48% in 2019, respectiv cu 83% in 2020). In anul 2020, admiterea la Facultatea de Constructii a reprezentat cea mai mare crestere din UPT.
Sectorul constructiilor s-a dezvoltat in mod deosebit in Romania in ultimii ani. In plina perioada de criza pandemica, volumul lucrarilor de constructii a crescut in primele 11 luni din 2020 cu peste 16%. Un factor semnificativ a fost si legislatia stimulatoare in domeniul salarizarii, unde, la fel ca pentru domeniul IT, angajatii din sectorul constructiilor beneficiaza de facilitati fiscale cu incepere din anul 2019.
Perspectiva anilor 2021-2027 este deosebit de favorabila pietei constructiilor, avand in vedere si proiectele existente in domeniul infrastructurii, stimulate si de fondurile Uniunii Europene puse la dispozitia Romaniei in aceasta perioada.