RO EN
The cart is empty

REVEAL: Romanii sunt mai putin furiosi si mai relaxati dupa perioada concediilor

Reveal Marketing Research lanseaza un nou studiu din seria studiilor proprii in contextul epidemiei de coronavirus. Romanii AZI este un studiu ce are loc lunar si reda aspecte de moment legate de romani, dar si evolutia lor in timp.
Studiul Romanii AZI derulat pe parcursul lunii septembrie arata ca romanii se declara mai putin furiosi decat in perioada verii. Scadere cu 10% a nivelului de furie se explica prin cresterea nivelului de relaxare / liniste, dar si a nivelului de bucurie (ambele fiind mai ridicate decat media inregistrata pe perioada verii ). Starea de oboseala se afla pe un trend descendent (6% mai scazut ca media iun-aug) probabil ca urmare a concediilor si vacantelor din aceasta vara.
Trenduri si perspective
Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, romanii se declara mai multumiti. Conform datelor obtinute, aspectele vietii care le aduc cea mai mare multumire romanilor sunt nivelul de dezvoltare personala (crestere cu 10% fata de sept 2020), starea de spirit si mediul in care traiesc (crestere cu aproape 5% fata de sept 2020). Relatiile sociale se afla in continuare pe primul loc in ceea ce priveste motivatiile romanilor si inregistreaza procente mai ridicate (38%) fata de media vara acestui. Se observa diferente intre septembrie 2020 si septembrie 2021 cu precadere in ceea ce priveste depasirea obstacolelor si relatiile sociale, care de altfel pot fi interpretate impreuna.
Astfel, importanta pe care romanii o acorda relatiilor sociale a crescut cu aproape 10%, cel mai probabil pe fondul relaxarii restrictiilor din aceasta vara (romanii au avut posibilitatea sa iasa impreuna cu prietenii si s-au putut bucura de concedii). De altfel, dorinta depasirii obstacolelor inregistreaza procente cu 7% mai scazute ca septembrie 2020. Romanii sunt mai interesati sa fie aproape unii de altii pe fondul recuperarii timpului pierdut.
Romanii si economiile
La nivel national, modul de economisire al romanilor a ramas constant cu media din aceasta vara, dar si cu septembrie anul trecut. Cel mai mult in aceasta luna economisesc tinerii si varstnicii. In mediul urban se economiseste cu aproape 10% mai mult ca in mediul rural, probabil si datorita posibilitatilor financiare mai mari in urban decat in rural.
Din punct de vedere al cheltuielilor, dorinta schimbarii si a depasirii obstacolelor se afla in continuare intr-un trend ascendent. Romanii declara ca investesc din ce in ce mai mult in propria lor persoana, in special prin calatorii / vacante (32%) si achizitionarea de carti (16%, fata de luna august, 13%).
Cheltuieli pe categorii de produse si segmente - septembrie 2021
Produsele sau serviciile cu o componenta de integrare sociala (iesiri in oras - pub-uri, restaurante; calatorii, vacante,etc.) sunt consumate intr-o anumita masura de toate segmentele de varsta, cu precadere tinerii si familiile cu copii. Produsele destinate dezvoltarii personale si stimei de sine (carti, cursuri, arta, etc.) sunt consumate in special de catre tineri.
Produsele destinate sigurantei si supravietuirii (produse alimentare, medicamete/suplimente, etc.) sunt achizitionate in aceasta luna in special de familiile care au copii si care, cel mai probabil cumpara produse pentru copiii lor care au inceput noul an scolar.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter