RO EN
The cart is empty

PwC: Realitatea Augmentata si Realitatea Virtuala transforma locurile de munca

Utilizarea pe scara mai larga a realitatii augmentate (AR) si a realitatii virtuale (VR), in domenii precum comert, sanatate si servicii, va aduce un plus de 1,5 trilioane de dolari la PIB-ul global pana in 2030, si va transforma 23 milioane de locuri de munca, potrivit raportului ”Seeing is believing”, realizat de PwC la nivel global.
”Realitatea Augmentata si Realitatea Virtuala contribuie deja cu peste 46 de miliarde de dolari la PIB-ul global. Au evoluat rapid si pot fi folosite pentru a creste productivitatea, inovatia si oportunitatile de a genera venituri. De exemplu retail, turism si industria auto sunt doar trei sectoare care exploreaza deja potentialul de a vinde si de a expune produse atat prin VR, cat si prin AR, in timp ce companiile de jocuri si divertisment utilizeaza tehnologia pentru a crea noi produse si experiente. Ele pot fi folosite cu succes si in servicii medicale, dezvoltarea de produse si servicii, training si imbunatatiri ale proceselor”, a declarat Gabriel Voicila, Partener Tehnologie, PwC Romania.
Potrivit raportului, AR va continua sa aiba un aport mai mare la PIB-ul global pana in 2030, de peste un trillion de dolari, comparativ cu VR, care va genera 450,5 miliarde dolari.
In ceea ce priveste forta de munca, in prezent, mai putin de un milion de locuri de munca au fost afectate de VR si AR, dar pana in 2030 estimarile arata ca 23 de milioane de locuri de munca vor fi transformate, in special in China, SUA, Marea Britanie si Germania.
Principalele constatari ale raportului
- Contributia sectorului de servicii medicale la PIB-ul global va creste cu 350,9 miliarde dolari pana in 2030 prin utilizarea AR si VR. Spre exemplu, realitatea virtuala este folosita pentru a oferi studentilor la medicina acces in salile de operatie si a permite medicilor sa colaboreze de la distanta.
- Contributia programelor de training la PIB-ul global va creste cu 294,2 miliarde dolari pana in 2030, ca urmare a utilizarii AR si VR.
- Utilizarea AR si VR in retail va genera un plus de 204 miliarde dolari la PIB-ul global pana in 2030. Distribuitorii vor putea crea noi experiente pentru clienti, de la camerele virtuale pentru magazinele de moda, pana la aplicatiile care permit oamenilor sa testeze cum ar arata mobilierul in casa lor inainte de a cumpara.
- Utilizarea AR si VR in dezvoltarea de produse si servicii va aduce un plus de 359,4 miliarde de dolari la PIB-ul global pana in 2030. Acesta va permite organizatiilor sa colaboreze si sa lucreze impreuna in medii virtuale, economisind timp si bani.
- Marile economii ale lumii vor beneficia cel mai mult din utilizarea la scara larga a acestor tehnologii. Astfel, contributia la PIB-ul SUA ar creste cu 537 miliarde dolari, cel al Chinei cu 183,3 miliarde dolari, al Japoniei cu 143,2 miliarde dolari, al Germaniei cu 103,6 miliarde dolari si al Marii Britanii cu 69,3 miliarde dolari.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter