RO EN
The cart is empty

PWC: COVID-19 a crescut inegalitatile intre femei si barbati pe piata muncii

COVID-19 a crescut inegalitatile intre femei si barbati pe piata muncii, mai multe femei fiind in situatia de a-si pierde sau de a renunta la locul de munca in timpul pandemiei, potrivit raportului PwC Women in Work Index, care masoara gradul de independenta economica a femeilor din tarile membre OCDE.
Astfel, progresul inregistrat de femei pe piata muncii ar putea reveni in acest an la nivelul inregistrat in 2017. Indicele analizat este estimat sa scada cu 2,1 puncte intre 2019 si 2021 si va incepe sa recupereze abia din 2022, cand va recastiga doar 0,8 puncte.
”Pandemia a venit cu multe restrictii, a inchis afaceri, gradinite si scoli, ceea ce a contribuit la pierderea multor locuri de munca. Mai mult, scoala online a implicat si necesitatea de a sta acasa cu copiii, ceea ce a afectat in special femeile. Fie ca vorbim despre consecinta pierderii locurilor de munca, reducerii veniturilor sau pur si simplu stresului aditional general de munca de acasa, grija pentru sanatatea familiei, etc., femeile sunt mult mai vulnerabile. Cercetarile arata ca intreruperile in cariera au un impact negativ pe termen lung asupra perspectivelor femeilor pe piata muncii, de multe ori ele intorcandu-se pe pozitii cu calificari reduse si salarii mai mici. De aceea, este esential ca atat la nivel guvernamental, cat si de companie sa existe programe de incluziune si dezvoltare pentru femei. Nu este vorba despre discriminare pozitiva, ci despre recunoasterea aportului social si economic indirect, dar esential, pe care femeile si mamele, in special, il aduc omenirii”, a declarat Oana Munteanu, Director Consultanta in Resurse Umane PwC Romania.
In 17 din cele 24 de tari OCDE care au raportat o crestere globala a somajului in 2020 - femeile au fost cele mai afectate. Comparativ cu 2019, rata anuala a somajului OECD in 2020 a crescut cu 1,7 procente puncte pentru femei (de la 5,7% in 2019 la 7,4% in 2020) si 1,5 puncte procentuale pentru barbati.
Datele colectate in raportul PwC arata ca la nivel global, 40% dintre femeile care lucreaza (aproape 510 milioane) sunt angajate in sectoare foarte afectate de COVID-19, precum turismul, divertismentul si servicii de recreere, comert si produse alimentare. Comparativ, 37% dintre barbatii lucreaza in aceste sectoare.
In Romania, desi in decembrie rata somajului la barbati a depasit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (5,1%, fata de 4,6%), gradul de ocupare este mai mare la barbati, de 74,9%, fata de 56,9% la femei, potrivit datelor Institutului National de Statistica.
Pentru a anula problemele provocate de COVID-19 femeilor care muncesc, pana in 2030, progresul catre egalitatea de gen trebuie sa fie de doua ori mai rapid decat rata sa istorica.
Clasamentul Women in Work Index 2021
Primele locuri in topul tarilor cu cele mai mari progrese pe piata muncii pentru femei sunt detinute de Islanda, Suedia si Noua Zeelanda, in timp ce ultimele pozitii apartin Mexicului, Coreei de Sud si Chile.
Dintre tarile din Europa Centrala si de Est, Slovenia ocupa locul cel mai inalt (pozitia 4). Polonia s-a clasat pe locul 11, Ungaria pe locul 18, iar Estonia pe locul 19. Republica Ceha si Slovacia se afla doar in ultima treime a listei, clasandu-se pe locul 22 si respectiv pe locul 26.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter