RO EN
The cart is empty

PWC: Companiile private estimeaza cresteri salariale medii de 8,1% in 2022

Companiile private din Romania estimeaza o crestere medie de 8,1% a salariilor de baza in 2022, dupa o majorare medie de 8,9% in acest an, arata studiul PayWell 2021, realizat de PwC Romania. Majorarea salariala raportata pentru acest an este de aproape doua ori mai mare fata de cea pe care au anticipat-o respondentii, de 4,68%, in editia studiului Paywell efectuata in 2020, intr-o perioada de incertitudine economica.
”Liderii de afaceri aveau asteptari pesimiste in prima jumatate a anului trecut cand estimau un impact mult mai sever al crizei asupra economiei globale. Pe masura ce restrictiile care au limitat activitatea au fost ridicate, efectele negative s-au atenuat si companiile au reusit sa acorde in 2021 majorari salariale peste nivelurile pe care le luau in calcul la inceputul crizei sanitare. Desi cresterile salariale de doua cifre au revenit, din cauza inflatiei, castigurile reale sunt erodate. Pentru anul viitor, previziunile sunt optimiste, insa moderate, pentru ca efectele pandemiei vor continua pe termen mediu, iar climatul economic va ramane volatil”, a declarat Dinu Bumbacea (foto), Country Managing Partner PwC Romania.
Dintre sectoarele prezente in studiu, cea mai mare crestere medie a salariilor in 2021, de 13,66%, a fost inregistrata de industrie, urmata de sectorul farmaceutic cu 10,51%, retail cu 8,2% si sectorul bancar cu 8,01%.
Functiunile organizationale cu cele mai mari cresteri anul acesta au fost cele de vanzari, de servicii administrative si de infrastructura, precum si IT, reflectand prioritatile organizatiilor. Pe categorii de angajati, cele mai mari cresteri salariale au fost inregistrate in categoria ”experti” (16,75%), restul specialistilor, precum si nivelurile de muncitori / operatori avand parte de o crestere aproape de media pietei. Cele mai mici cresteri au fost, si in acest an, in categoria management de top. In continuare, regiunea Bucuresti-Ilfov conduce detasat, inregistrand un salariu mediu brut aproape dublu fata de Moldova (8.850 lei fata de 4.444 lei).
Evolutii pe termen mediu si lung
”Pe termen mediu si lung, noul model de crestere economica axat pe ecologie si tehnologie va solicita competente adecvate, in special digitale, pentru a mentine competitivitatea angajatilor pe piata muncii si, implicit, performanta companiilor. In aceste conditii, reformele structurale in educatie, asistenta medicala sau infrastructura sunt mai necesare ca niciodata, pentru a reduce decalajul fata de economiile dezvoltate. In Romania doar o treime dintre persoanele de varsta adulta au competente digitale de baza, iar programele de invatare si formare pe care companiile le ofera sunt foarte utile, dar trebuie dublate de educatia formala, a scolii”, a declarat Daniel Anghel, Partener, lider servicii fiscale si juridice PwC Romania.
Topul beneficiilor
Topul beneficiilor este condus, si in acest an, de tichetele de masa, urmate de cafeaua si racoritoarele gratuite, zilele suplimentare de concediu, bonusurile acordate cu diferite ocazii si abonamentele medicale.
”Beneficiile care erau populare si inainte de pandemie au ramas in continuare apreciate, in special datorita fiscalitatii avantajoase, dar pachetele de beneficii au inceput sa includa tot mai mult alte facilitati, in special din categoria sanatatii si starii de bine a angajatilor (”well-being”). Remarcam, in mod deosebit, promovarea timpului liber ca beneficiu, precum si accentul pe sanatatea mintala a angajatilor (sesiuni de educatie, terapie individuala sau linii dedicate de asistenta pentru angajati).
Sunt in general beneficii care raspund problemelor generate de pandemie, cum sunt stresul suplimentar generat de munca de acasa, grija mai mare pentru sanatate si timpul necesar pentru ingrijirea copiilor”, a aratat Oana Munteanu, Director People & Organisation PwC Romania si coordonatoarea studiului Paywell.
In conditiile cresterii economice prognozate, digitalizarii accelerate si a schimbarilor in modul de a lucra, ne asteptam ca piata muncii sa devina tot mai dificila pentru angajatori, in special in ceea ce priveste competentele necesare proceselor de transformare. Presiunea asupra pachetelor de recompensare necesare atragerii si retentiei oamenilor este similara perioadei de dinaintea pandemiei si capata valente noi, in contextul in care flexibilitatea muncii a devenit un criteriu tot mai important in alegerea angajatorului.
Alte concluzii ale sondajului
- Salariile medii de top in 2021 au fost in departamentele de strategie, juridic si IT.
- Cea mai bine platita grupa de varsta este cea cuprinsa intre 26 si 43 de ani.
- Peste 50 de pozitii din companiile analizate, precum retail product team leader, operations-service quality management specialist, system arhitect, branch network development director, regional sales manager sau market access manager, au avut cresteri salariale de peste 20%.
- Numarul locurilor de munca vacante a inceput sa creasca dupa redresarea economiei, iar in primul semestru era cu 3% peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, dar cu 31% mai mic decat in 2019.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter