RO EN
The cart is empty

HBR: In primele o suta de zile angajatii sunt predispusi sa paraseasca companiile

HPDI (Human Performance Development International), unul dintre liderii pietei de training, team building si consultanta de resurse umane, a lansat oficial in Romania Youkno – aplicatie mobila care integreaza procesele de inductie a noilor angajati, training si follow-up. Youkno inglobeaza tehnologie de inteligenta artificiala si este cea mai complexa aplicatie mobila de resurse umane de pe piata locala. Investitia facuta pana acum pentru dezvoltarea acesteia se ridica la circa 900.000 euro. Aplicatia este produsa de compania canadiana Rebounty Inc., iar HPDI este distribuitorul exclusiv al Youkno in Romania.
Youkno reprezinta un spatiu virtual de discutii in care oamenii beneficiaza de anonimat si care implica totodata si o componenta de recompensare a interactiunii si raspunsurilor. Printre principalele avantaje ale Youkno se numara cresterea vitezei de luare a deciziilor la nivel intern, precum si cresterea gradului de satisfactie si, implicit, a retentiei angajatilor. Youkno este o aplicatie flexibila, care permite personalizarea in functie de nevoile clientului, prin adaugarea de noi module sau modificarea celor existente. Poate fi folosita de companii din orice domeniu, fiind recomandata in special celor care au angajati care lucreaza la distanta, de exemplu in birouri situate in zone diferite ale oraselor sau ale tarii, pentru a inlesni comunicarea.
Youkno este o aplicatie bazata pe Inteligenta Artificiala, care include anumite caracteristici specifice, precum: analiza comportamentului utilizatorului si recompensarea acestuia, in asa fel incat sa-i imbunatateasca performanta; un motor care face recomandari legate de generarea unui continut relevant; auto-clasificarea diferitelor subiecte puse in discutie; detector anti-frauda bazat pe analizarea comportamentului utilizatorului fata de alti participanti la discutie; auto-sugerarea de actiuni menite sa suscite interesul si sa creasca interactiunea angajatilor; directionarea automata a continutului catre persoanele care pot ajuta la rezolvarea respectivei probleme.
Petru Pacuraru, fondator si Managing Partner al HPDI: “Am decis sa introducem Youkno in portofoliul HPDI, ca urmare a unei nevoi acute pe care am observat-o de-a lungul timpului si care vizeaza digitalizarea interactiunii din interiorul echipelor. Una dintre marile probleme din prezent este cea a retentiei angajatilor. Iar oamenii pleaca, de cele mai multe ori, pentru ca procesul de inductie nu s-a realizat corespunzator. Practic, la inceputul perioadei de angajare ei nu stiu exact ce au de facut si nu le e clar care e scopul activitatii lor, nu simt care este valoarea lor in companie, nu au sentimentul de apartenenta la echipa si la organizatie. Youkno vine sa rezolve acest neajuns, prin prelungirea curbei de invatare si prin faptul ca este o platforma care incurajeaza oamenii sa discute deschis despre cunostintele, nelamuririle, nevoile si sarcinile lor, pentru a gasi solutii si a actiona cat mai repede si mai bine. Ne-am dorit sa largim paleta de servicii, prin acest instrument complex care este orientat spre gasirea de solutii si care face un pas mai departe de zona de training si consultanta, asigurandu-ne ca angajatii sunt multumiti si performanti.”
Un studiu realizat recent de catre publicatia internationala Harvard Business Review a evidentiat ca primele 100 de zile de angajare sunt critice, iar angajatii sunt cei mai predispusi sa paraseasca companiile, din trei motive: nu stiu ce sa faca, nu stiu cum sa faca si nu stiu de ce sa faca. Youkno a fost gandit ca o solutie pentru aceste blocaje, scopul sau fiind de a creste unitatea echipelor si de a spori performanta si implicarea. Angajatii pot folosi platforma Youkno in mod anonim, astfel incat sa se simta liberi sa isi exprime opiniile, fara teama ca vor fi judecati. De asemenea, aplicatia este usor de folosit, iar utilizatorii pot crea postari in care sa puna diverse intrebari legate de subiecte profesionale si pot incarca mai multe tipuri de continut: documente in format Word, PDF, fisiere video sau audio. Un aspect care poate creste interesul, este posibilitatea de a obtine recompense pentru cele mai bune solutii oferite. Astfel, oamenii sunt mai implicati, iar satisfactia lor creste, dat fiind ca indiferent de generatia din care fac parte, cu totii isi doresc sa le fie recunoscute realizarile si cunostintele. Youkno are si optiuni pentru realizarea de sondaje sau de a solicita raspunsuri oficiale, din partea managementului.
“Youkno este o aplicatie foarte utila si pentru componenta de urmarire si masurare a beneficiilor trainingurilor. In prezent, in Romania nu exista niciun alt instrument de acest tip care sa inglobeze toate caracteristicile Youkno. Rolul major al digitalizarii in evolutia oricarei afaceri, este deja un fapt de necontestat. Pana sa alegem Youkno, ne-am gandit foarte bine si am sondat piata internationala circa un an, si suntem convinsi ca este cea mai buna optiune pe care o puteam face. Estimam ca vanzarile acestei aplicatii vor fi mari si cel mai probabil, pana la finele lui 2020, Youkno va fi unul dintre serviciile pe care ne vom concentra. Misiunea noastra la HPDI este sa ajutam oamenii sa se dezvolte si sa urmarim ca ceea ce invatam impreuna se reflecta in activitatea si performanta lor si de aceea suntem convinsi ca beneficiile pe care aplicatia le va aduce la nivelul muncii in echipa din firmele romanesti vor fi extraordinare”, arata Petru Pacuraru.
“Am inceput dezvoltarea Youkno in 2017, iar in acest moment aplicatia este matura si am dezvoltat variantele pentru sisteme de operare android si iOS. Estimam ca in toamna lui 2019 vom lansa si aplicatia web, iar in urmatoarele luni vor aparea si module noi: modul de joc de roluri, de management de proiecte, de evenimente, modul pentru evaluari si pentru recrutare. Youkno este un instrument ideal pentru facilitarea proceselor de inductie, de training si follow-up in urma trainingului, dar este foarte util si in comunicarea interna pentru grupuri mari, de la cateva sute la cateva mii de persoane, precum si in usurarea activitatii departamentelor de vanzari si operatiuni. In afara de Romania, aplicatia a fost lansata in Canada, iar pana la finalul acestui an, ne vom face intrarea si in SUA. Pentru 2020, avem in plan lansarea Youkno pe pietele europene”, a completat Doru Droscaru, Chief Product Officer al Youkno.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter