RO EN
The cart is empty

CDR (PWC): Peste 1 milion de persoane apte de munca nu lucreaza

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) considera ca obiectivele pe termen lung de crestere economica ale Romaniei pot fi afectate din cauza deficitului de forta de munca, care, in absenta unor masuri specifice in acest sens, se va adanci in cativa ani. Pentru a dimensiona problema si a identifica posibile surse ale acesteia, dar mai ales pentru a propune solutii viabile, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung, CDR a solicitat o analiza a pietei muncii.
Conform studiului „Barometrul fortei de munca”, realizat de PwC Romania pentru CDR, Romania este in topul tarilor europene in ceea ce priveste procentul de populatie apta de munca, aflata in afara pietei muncii (peste 34%) fiind depasita doar de Italia si Croatia. Dincolo de pensionari si persoane incadrate in diverse forme de educatie, exista peste un milion de persoane de varsta activa care oficial nu sunt implicate in nici un fel de activitate economica, iar numarul de someri inregistrati este de aproximativ 400,000 persoane. Pe de alta parte, prognozele oficiale pentru urmatorii 3 ani privind legatura dintre piata muncii si cresterea PIB-ului, estimeaza un necesar de angajati de aproximativ un milion de persoane.
De asemenea, analiza releva discrepante intre judetele din tara, existand judete care prospera din punct de vedere economic, dar nu mai au forta de munca disponibila, precum si judete cu numar mare de persoane care nu lucreaza. Mai mult, judete din ambele extreme exista in aproape toate regiunile de dezvoltare, ceea ce deschide posibilitatea unor solutii la nivel regional.
Intr-un context demografic marcat de imbatranirea populatiei si migratia masiva, fenomene deja bine cunoscute, Barometrul propune un set de masuri, urmand exemple de bune practici din alte tari, care sa diminueze decalajul pe termen scurt prin integrarea in piata muncii a unui procent cat mai mare din populatia inactiva, inclusiv incadrarea partiala a pensionarilor sau a tinerilor care studiaza, respectiv sa permita acoperirea temporara a deficitului cu resurse externe.
”Acest studiu subliniaza inca o data necesitatea implementarii unor reforme sustenabile in educatie, sanatate si infrastructura, fara de care majoritatea problemelor legate de forta de munca nu pot fi rezolvate pe termen lung. Harta fortei de munca elaborata impreuna cu PwC este un instrument bun in elaborarea unor proiecte concrete, dar si a unor strategii care pot duce la rezolvarea decalajelor dintre regiuni, sau poate chiar la nivel de judete din cadrul aceleiasi regiuni de dezvoltare economica. O abordare moderna, implementarea unor masuri simplificate, vor fi cu siguranta preluate de mediul privat. De asemenea, proiecte pilot, la nivel de regiune sau industrie, pot reprezenta baza implementarii la nivel national.”, a declarat Adela Jansen, Coordonatorul Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei.
Studiul releva reforma educatiei ca unul dintre elementele fundamentale ale depasirii actualei crize, dar si ca un instrument pentru evitarea adancirii acesteia. Dezvoltarea sistemului educational poate fi facuta in doua etape, menite a grabi efectele reformei. Una dintre acestea vizeaza programele universitare si ale scolilor duale a caror programa trebuie corelata cu nevoile actuale ale pietei fortei de munca. In acelasi timp, o a doua etapa se refera la schimbari structurale, de profunzime referitoare la problematica anilor de scoala gimnaziala. Un cadru multianual impreuna cu o analiza periodica vor permite adaptarea la evolutia schimbarilor rapide din piata muncii, pastrand in acelasi timp si obiectivul eliminarii disfunctionalitatilor de baza (precum analfabetismul functional), dar si al prioritizarii competentelor STEM.
„Documentul analizeaza impactul pe termen lung al tehnologiei si al evolutiilor demografice globale asupra pietei muncii. Ocupatiile viitorului vor avea la baza competente digitale in orice domeniu de activitate. Ansamblul de masuri imediate pe care le propunem trebuie completat cu o strategie de tara, pe termen lung, realizat in stransa colaborare cu mediul de afaceri. CDR este o asociatie de organizatii puternice, cu multi specialisti care pot contribui cu expertiza si solutii. Ne exprimam si de aceasta data disponibilitatea de a colabora. Acest studiu, care are recomandari concrete pentru masuri rapide, se doreste a fi o poarta deschisa pentru un dialog constructiv.” declara Adela Jansen. Pentru analiza completa, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter