RO EN
The cart is empty

BNS: Pozitia organizatiilor patronale, atac la drepturile legitime ale lucratorilor

Am luat act de comunicarea celor 6 organizatii patronale reprezentative la nivel national prin care se solicita Parlamentului sa respinga modificarile adoptate in Comisia pentru Munca si Protectie Sociala a Camerei Deputatilor cu privire la Legea dialogului social nr. 62/2011.
In curand se implinesc 10 ani de la adoptarea legii dialogului social 62/2011, lege facuta cadou organizatiilor patronale intr-un context de criza economica. La acel moment, pentru ca noile prevederi le erau profund favorabile, organizatiile patronale nu au mai invocat nevoia de a analiza si de a dezbate, reamintim, legea 62/2011 a fost adoptata prin asumarea raspunderii Guvernului de la vremea aceea.
Actualul proiect de lege avizat favorabil de Comisia pentru Munca si transmis Plenului Camerei Deputatilor pentru aprobare, nu face decat sa reinstituie o stare de echilibru intre angajatori si angajati prin reprezentantii lor.
Avizul Comisiei pentru Munca a fost dat dupa mai bine de 2 ani de dezbateri.
Proiectul in cauza a fost depus la Comisie pentru raport la finalul lunii noiembrie 2018, in toata aceasta perioada atat patronatele, cat si sindicatelor au participat la nenumarate intalniri, au fost prezentate, evaluari, argumente, analize. Patronatele, ca si sindicatele au avut astfel ocazia sa-si prezinte punctele de vedere si sa le sustina cu argumente. Sigur ca in final decizia trebuie sa fie una asumata politic, insa aceasta decizie vine dupa ascultarea argumentelor tuturor partilor. Patronatele acuza membrii Comisiei de Munca de o abordare pe care ei o practica pe scara larga la nivel de companie, si pe care o invoca ca un drept. Aceasta abordare se numeste consultare. Li se pare nedrept si incorect ca sunt ascultati fara ca Parlamentul sa-si asume punctul lor de vedere, dar li se pare extrem de normal ca la nivel de intreprindere sau sector sa consulte organizatiile sindicale sau reprezentantii salariatilor iar in final decizia sa le apartina.
Timp de 10 ani patronatele au inteles sa exploateze intensiv toate ”oportunitatile” oferite de Legea 62/2011 pentru a ocoli si in final a distruge negocierile colective la nivel de companie dar in special la nivel de sector. Au facut tot ce s-a putut pentru a faramita dialogul social, pentru a elimina organizatiile sindicale din intreprinderi prin inlocuirea acestora cu pseudo-structuri de dialog controlate de angajatori, asa-zisi reprezentanti ai salariatilor.
Efectele sunt vizibile atunci cand ne uitam la indicatorii sociali. Am consolidat un model de crestere economic de tip jungla, supravietuieste fiecare cum poate, plasa de siguranta specifica unei economii europene moderne e atat de jos incat se poate spune ca sprijina doar supravietuirea. Cei saraci au devenit si mai saraci, cei bogati au devenit si mai bogati.
Apelul la dialog social transmis de organizatiile patronale se traduce de fapt printr-un avertisment dat clasei politice. Nu este pentru prima data cand organizatiile patronale trimit astfel de avertismente. Presiunea exercitata in acest mod de organizatiile patronale este tot o forma de dialog cu forta.
Da, dialogul cu forta este mai bun decat lipsa dialogului, conflictele de munca si obligatia de a face diligentele necesare pentru negocieri colective sunt statuate de conventii internationale si sunt considerate drepturi fundamentale ale lucratorilor tocmai pentru a asigura un echilibru de forte intre angajator si angajati.
De 10 ani incercam sa gasim o abordare comuna si o cale de a stabili o serie de teme de interes pentru partenerii sociali nationali - patronate si sindicate. De 10 ani incercam sa gasim o cale de a avea un prim contract colectiv de munca la nivel de sector de activitate. Din pacate toate abordarile noastre s-au lovit de lipsa de interes a organizatiilor patronale.
A fost foarte clar pentru noi, dupa multe tentative de a aduce la masa organizatiile patronale, ca acestea nu sunt interesate de un dialog social real la nivel sectorial si la nivel national. Pastrarea negocierilor colective exclusiv la nivel de intreprindere, inlocuirea organizatiilor sindicale cu reprezentantii salariatilor si o buna pozitionare in relatia cu Guvernul si Parlamentul sunt singurele aspecte de interes pentru organizatiile patronale.
Proiectul de lege nu poate sa dezbine dialogul social, asa cum clameaza patronatele in comunicatul lor, pentru ca acesta pur si simplu nu exista!!!!
Ni se pare o ipocrizie declaratia patronatelor, dintr-o data preocupate de stabilitatea locurilor de munca si de soarta celor ce au devenit someri in plina perioada de pandemie. Locurile de munca nu sunt obiecte care se pierd si se regasesc. Locurile de munca se pierd ca urmare a deciziilor unui angajator. Responsabili pentru pierderea locurilor de munca sunt angajatorii si reprezentantii lor, respectiv organizatiile patronale.
Le reamintim organizatiilor patronale 3 cifre semnificative pentru preocuparea lor de a pastra locurile de munca:
- 703.341 de locuri de munca au fost pierdute in perioada 15.06 - 11.09.2020
- 344.673 din aceste locuri de munca pierdute erau ocupate de persoane ce nu mai aveau un alt loc de munca, aceste persoane sunt astazi someri si au nevoie de sprijin sa supravietuiasca si de asistenta pentru a-si gasi un loc de munca.
- peste 180 mii de lucratori au avut in perioada de urgenta contractele de munca suspendate, cu venituri 0, in conditiile in care aveau acces la sprijin din partea statului pentru somaj tehnic.
Romania s-a imprumutat pentru a finanta scheme de sprijin pentru pastrarea locurilor de munca, vom suporta toti costurile aferente acestui imprumut. La adoptarea reglementarilor pentru aceste scheme de sprijin am cerut organizatiilor patronale sa manifeste solidaritate cu statul si lucratorii si sa nu procedeze la distribuirea de dividende in perioada in care aplica munca cu timp redus. Ne-am lovit insa de o pozitie extrem de vehementa manifestata de patronate. Statul sa suporte costurile aferente reducerii timpului de lucru, salariatul sa-si asume reducerea salariului, dar participarea angajatorilor in asumarea acestei situatii dificile sa fie 0, eventual daca se poate sa si castige ceva.
In acest context ni se pare ipocrita preocuparea exprimata de cele 6 confederatii patronale pentru cei 350 mii de someri, precum si grija pentru sanatatea si siguranta lucratorilor. Angajatorii vorbesc de creare de locuri de munca dar nu spun nimic despre precaritatea acestor locuri de munca.
Comunicatul organizatiilor patronale este in mod cert un atac virulent la drepturile fundamentale ale lucratorilor.
Flexibilizarea excesiva a relatiilor de munca, transformarea lucratorilor in sclavi moderni, transferarea costurilor aferente organizarii si functionarii companiei catre lucratori, reducerea pana la eliminare a responsabilitatilor asumate de angajatori pentru salariatii sai, sunt doar cateva din tendintele observate in abordarea patronatelor din ultimii ani si nu in ultimul rand, reprezinta motivatia pentru care circa 5 milioane de romani in varsta de munca au ales sa-si gaseasca solutii, pentru ei si familiile lor, pe piete ale muncii unde pregatirea lor profesionala, aptitudinile si munca le sunt apreciate.
Facem apel catre partidele politice reprezentate in Camera Deputatilor sa voteze raportul Comisiei pentru Munca si sa adopte proiectul de lege, astfel incat sa se restabileasca echilibrul in relatia angajator - lucrator. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter