RO EN
The cart is empty

BestJobs: 60% din angajati spun ca activitatea lor nu poate fi realizata de roboti

Inteligenta Artificiala isi face tot mai mult loc in piata muncii si, odata cu cresterea numarului de instrumente AI disponibile, in spatiul public apar si mai multe temeri legate de un posibil pericol, cu efecte negative precum cresterea somajului si a tensiunilor sociale. Temerile par insa nejustificate, intrucat peste 60% dintre respondentii unui sondaj recent bestjobs considera ca activitatea lor nu poate fi inlocuita de AI, in timp ce 22% apreciaza posibilitatea de a eficientiza astfel anumite sarcini la job si doar 18% raman sceptici.
Dintre participantii la sondajul bestjobs care au spus ca au folosit Chat GPT, 27% au declarat ca cel mai adesea au apelat la acesta pentru job, alti 27% pentru a genera texte si articole, 35% pentru informatii de cultura generala, 7% pentru template-uri si raspunsuri la mail-uri, iar 5% pentru scrierea de cod. O buna parte dintre acestia au folosit Chat GPT ca suport pentru angajare, 32% implicand Chat GPT in cautarea de joburi, 12% in obtinerea de sfaturi pentru interviu, 25% pentru a scrie mail-ul sau scrisoarea de intentie atunci cand aplica la un job nou.
Platforma de recrutare online bestjobs anunta, in premiera pentru Romania, lansarea primului Coach in cariera pe baza de AI care functioneaza ca un adevarat consilier personal de cariera, ajutand candidatii sa se orienteze mai bine profesional, sa-si completeze CV-urile sau sa-si rafineze cautarile pe bestjobs. De asemenea, utilizatorii pot primi sfaturi utile de la Coach-ul digital, astfel incat sa fie mai bine pregatiti pentru un potential interviu, transformand complet experienta de utilizare a unei platforme de recrutare.
„La bestjobs, sustinem utilizatorii in demersurile lor si le suntem alaturi in cel mai eficient mod posibil, integrand tehnologii digitale de ultima generatie pentru inovarea industriei. Amplificam folosirea AI prin integrarea si antrenarea unui career coach 100% digital, care foloseste Inteligenta Artificiala pentru a oferi candidatilor sfaturi valoroase si personalizate despre cum sa-si imbunatateasca prezenta pe platforma sau cum sa devina mai atractivi pentru angajatori, pornind de la scrierea CV-ului si pana la participarea la interviu”, spune Andrei Frunza, CEO bestjobs.
Din randul recrutorilor, mai mult de doua treimi recunosc ca au folosit platformele de AI in procesul de recrutare si tot atatia spun ca au inceput sa urmareasca la candidati abilitatea de a folosi astfel de instrumente. Cel mai adesea recrutorii aleg sa foloseasca AI pentru scrierea anunturilor de angajare, pentru selectia cat mai eficienta a candidatilor potriviti pe baza CV-urilor primite si pentru crearea continutului care sa promoveze strategia de Employer Branding a companiei.
„In ultimii ani, piata muncii a fost de partea candidatilor, acestia fiind in multe domenii insuficienti in raport cu joburile disponibile. Acest lucru a insemnat un volum de munca mult mai mare pentru angajatori, care erau intr-o constanta cautare de candidati potriviti. Bestjobs a creat un algoritm care sa sprijine recrutorii in potrivirea mai rapida a candidatilor cu joburile active, pe baza informatiilor din descriere. In plus, bestjobs a integrat direct in platforma generarea inteligenta de continut pentru descrierile joburilor, recrutorii reusind astfel sa economiseasca 60% din timpul dedicat publicarii unui anunt”, completeaza Andrei Frunza.
Bestjobs imbunatateste astfel semnificativ experienta utilizatorilor platformei, aducand plus valoare candidatilor, prin consilierea personalizata la care au acces in timp real, dar si angajatorilor, prin simplificarea procesului de recrutare, de la publicarea anuntului, pana la selectarea candidatilor. Career Coach-ul AI integrat de bestjobs este disponibil aici.
Sondajul a fost realizat in perioada mai-iunie, cu participarea a 1.867 de utilizatori de internet.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter