RO EN
The cart is empty

ANALIZA: Inteligenta artificiala si automatizarile vor schimba forta de munca in viitor

Lucratorii vor fi nevoiti sa se recalifice complet pentru a se adapta la impactul tehnologiei asupra pietei muncii. Pana in anul 2030, piata muncii se va schimba considerabil, iar angajatii vor fi nevoiti sa dobandeasca noi abilitati si cunostinte pentru a ramane competitivi. Totusi, in pofida automatizarii si a dezvoltarii conceptului de inteligenta artificiala, lucratorii considera ca abilitatile personale vor fi, in continuare, apreciate de angajatori.
Acestea sunt cateva dintre concluziile raportului PwC intitulat "Workforce of the future: the competing forces shaping 2030", realizat pe baza unui sondaj la care au participat 10.000 de persoane din Marea Britanie, Germania, India si SUA. Raportul arata schimbarea de paradigma in ceea ce priveste formarea fortei de munca si trecerea la un sistem bazat pe invatare continua in perioada angajarii, pentru ca lucratorii sa poata tine pasul cu impactul tehnologiei asupra pietei muncii.
Majoritatea persoanelor chestionate sunt pregatite sa se adapteze noilor cerinte ale pietei muncii. "Aproape trei sferturi (74%) dintre persoanele chestionate sunt pregatite sa invete noi abilitati si cunostinte sau sa se recalifice pentru a-si mentine sansele de angajare, vazand acest lucru ca pe o responsabilitate proprie, nu a angajatorilor", se arata in studiul PwC.
Majoritatea respondentilor (65%) sunt de parere ca tehnologia va imbunatati perspectivele de angajare, chiar daca angajatii din SUA (73%) si India (88%) sunt mult mai increzatori in impactul benefic al tehnologiei in comparatie cu cei din Marea Britanie (40%) si Germania (48%).
 
Tot mai putini oameni vor avea locuri de munca stabile in viitor
In general, aproape trei sferturi dintre participantii la sondajul PwC sunt de parere ca tehnologia nu va fi capabila sa inlocuiasca in intregime mintea umana (73%) si majoritatea (86%) cred ca abilitatile umane vor fi intotdeauna cautate pe piata muncii.
“Realitatea cotidiana i-a invatat pe angajati ca este important sa continue sa invete pe intreg parcursul vietii profesionale. Potrivit raportului, 60% dintre respondenti sunt de parere ca putini oameni vor avea locuri de munca stabile in viitor. Oamenii trec de la paradigma unei calificari initiale suficiente pentru intreaga cariera, la cea a acumularii de noi cunostinte si aptitudini odata la cativa ani, corelat cu dezvoltarea unor abilitati personale precum managementul riscului, leadership si inteligenta emotionala", a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner al PwC Romania.
In ceea ce priveste impactul tehnologiei asupra pietei muncii, 37% dintre respondenti s-au aratat chiar entuziasmati de viitoarea lume a muncii ca fiind una plina de posibilitati si tot 37% dintre participantii la sondaj sunt de parere ca automatizarea le pune locurile de munca in pericol, numarul acestora fiind in crestere fata de nivelul de 33% inregistrat in 2014. Peste 56% sunt de parere ca guvernele ar trebui sa ia masuri pentru a proteja locurile de munca de impactul automatizarii.
"Anxietatea privind viitorul ucide increderea si dorinta de a inova. Cu o treime dintre lucratori ingrijorati in legatura cu viitorul locurilor de munca din cauza automatizarii, angajatorii trebuie sa poarte un dialog deschis cu angajatii, pentru a-i informa din timp despre impactul tehnologiei asupra locurilor de munca. Este nevoie de o schimbare fundamentala de abordare a modului in care lucram, iar organizatiile nu trebuie sa subestimeze amplitudinea acestei transformari", a precizat Oana Munteanu, Senior Manager si liderul echipei de Servicii de Consultanta pentru Resurse Umane din cadrul PwC Romania.
 
Costurile cu forta de munca din Romania continua sa creasca
Costurile cu forta de munca a companiilor din Romania au avut, si in trimestrul al doilea, cea mai substantiala crestere din Uniunea Europeana, costul orar al fortei de munca din tara noastra inregistrand o rata de crestere de 18,6% in trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similara din 2016. Ritmul anual indica, astfel, o crestere de aproape 12 ori mai mare fata de media de 1,6% inregistrata la nivelul UE, conform celor mai recente date Eurostat.
Alte state europene cu un avans rapid al costurilor fortei de munca sunt Ungaria, Cehia, Bulgaria, Lituania si Polonia, toate cu cresteri de peste 10%, singura tara din blocul comunitar in care acest indicator a scazut in perioada analizata fiind Finlanda.
La nivelul zonei euro, costul fortei de munca a avansat cu 1,4% in trimestrul al doilea.
In functie de sectorul economic, la nivelul UE aceste costuri au urcat cu 1,5% in industrie, cu 2% in constructii, cu 2,1% in servicii si cu 1,7% in economia non-business.
Pentru a consulta integral raportul PwC - "Workforce of the future: the competing forces shaping 2030", click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter