RO EN
The cart is empty

SIGURA aduce in Romania toboganele pentru evacuarea de urgenta Euroace

Compania Sigura Total Fire, specializata in furnizarea de solutii pentru protectia la incendiu, va importa pe piata locala de profil toboganele de evacuare Euroace, produse de grupul austriac Hudec Euroace. Potrivit datelor prezentate de reprezentantii Sigura, aceste sisteme reprezinta solutii sigure si inovatoare pentru piata locala, ce pot salva vieti in conditiile unui eventual incendiu la o cladire supraetajata. Toboganele pentru evacuarea de urgenta a persoanelor dateaza inca din anii '80, produsul fiind denumite Euroace.
Sistemul va fi disponibil in Romania in patru variante, selectate in functie de necesitatile concrete ale pietei interne. Toboganele sunt fabricate din materiale ignifugate si pot reprezenta o alternativa pentru scarile clasice care pot deveni ineficiente in cazul raspandirii incendiului la niveluri inferioare. Toate sistemele sunt certificate de TÜV Austria.
 
Toboganul de evacuare cu spirala verticala Euroace S-1 este potrivit pentru instalarea stationara in cladiri. Avand o lungime maxima de 90 de metri si o viteza de coborare de 1,5 m/s, acesta face posibila evacuarea rapida si in conditii sigure , crescand sentimentul de siguranta pentru persoanele din interiorul cladirii. Pentru a opera toboganul de evacuare, este nevoie sa se indeparteze carcasa exterioara in care se afla acesta, sa se deschida fereastra si sa se lase capsula de la capatul toboganului sa coboare gradual catre sol. Cand capsula atinge solul si corpul toboganului atarna in modul corect, cadrul de metal se impinge in sus si se extinde in afara ferestrei, sistemul fiind pregatit astfel pentru utilizare. Timpul mediu necesar acestor operatiuni este de 1-2 minute. Greutatea toboganului este de 1,4 kg pentru fiecare metru. Toate piesele si componentele, cum ar fi suruburile folosite la instalare, sunt ancorate pe podeaua cladirii. Piesele metalice utilizate la instalare si montaj sunt proiectate sa suporte o incarcatura suficient de mare si nu se deformeaza la forte de pana la 1.000 kg. Drept consecinta, toboganul de evacuare este suficient de solid pentru persoane care sunt evacuate una dupa cealalta.
 
Toboganul vertical mobil de evacuare Euroace S-1-F/N este ideal a fi folosit de unitatile de pompieri, in combinatie cu nacela unei platforme hidraulice sau cu o scara placa turnanta. Este conectat la nivelul cadrului de evacuare si aceasta conexiune este atasata la grilajul si nacela platformei aeriene a scarii mobile. Este conceput pentru o altitudine operationala de pana la 90 de metri si asigura o viteza de coborare de 1,5 m/s. Din doi in doi metri exista un "fermoar" de iesire, fiind, astfel, ajustabil pentru toate situatiile dintre fiecare 3 metri si cu lungimea maxima de 90 de metri.
 
Toboganul inclinat de evacuare fixat diagonal Euroace-R pemite, intr-o situatie de urgenta, evacuarea rapida a intregului personal dintr-o cladire, inclusiv a persoanelor cu dizabilitati. Cu o inclinare de 45 de grade si o altitudine maxima de 40 de metri, utilizarea acestui sistem de evacuare este recomandata pentru cladiri cu un numar redus de niveluri. Pentru utilizare, se indeparteaza carcasa ce contine toboganul, se deschide fereastra, se arunca la sol franghia de ghidaj fixata pe capatul de jos al toboganului si se lasa corpul acestuia sa se extinda treptat, prin atarnare. Operatorul de la nivelul solului trebuie sa traga intai de franghia de ghidaj ce a fost aruncata, apoi sa traga de corpul toboganului catre ancora deja instalata pe sol, apoi sa agate capatul de jos al toboganului de ancora si sa traga de franghia scripetelui pentru a extinde si stabiliza corpul toboganului. Acest corp este o structura dubla foarte rezistenta pe toata lungimea sa.
 
Toboganul de evacuare inclinat si mobil Euroace R-F este o versiune mobila asemanatoare Euroace-R, cu o altitudine maxima de 34 de metri, fiind proiectat pentru a fi folosit cu predilectie de catre unitatile de pompieri - care il au in dotare. Din doi in doi metri exista o deschidere de iesire, care face posibila utilizarea individuala, pe intreaga lungime a acestuia.
 
Hudec mizeaza pe vanzari de un milion de euro in 2017.
Compania austriaca Hudec livreaza toboganele Euroace in mai multe tari din Europa si Asia, precum Austria, Germania, Slovenia, Muntenegru, Pakistan, Iran, Turcia etc. si, in perioada urmatoare, vizeaza extinderea prin retele de distribuitori si in alte tari, zonele vizate cu predilectie fiind Africa de Sud si America de Sud. Pentru 2017, conducerea companiei si-a propus o tinta de vanzari de un milion de euro. "Suntem o firma cu o echipa tanara, aflata in crestere. Dorim sa ne extindem in cat mai multe tari si sa ne dezvoltam, astfel, la nivel mondial", a declarat Kevin Tavares, directorul general al companiei Hudec.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter