RO EN
The cart is empty

TARKETT anunta vanzari de 2,8 miliarde euro pentru exercitiul financiar anterior

In 2021, Tarkett a reusit o crestere sustinuta a vanzarilor, in special in al patrulea trimestru, cand totusi rentabilitatea a fost afectata negativ de inflatie. Cu toate acestea, incasarile s-au situat pe un trend puternic ascendent (+16,5%), in principal ca urmare a majorarii preturilor de vanzare. La nivelul intregului an fiscal, vanzarile nete au sporit cu +6,0%, iar EBITDA a ajuns la 229 milioane euro sau 8,2% din cifra de afaceri. Revenind la ultimele trei luni din intervalul analizat, documentele date publicitatii indica o majorare pana la 721 de milioane de euro a incasarilor, performanta deosebita fiind sustinuta de segmentul de solutii sportive, unde anumiti clienti au decis sa realizeze achizitii majore inainte de previzibila majorare a preturilor care a avut loc in prima luna din 2022. Pardoselile comerciale au consemnat un succes deosebit in EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) si in America de Nord. La randul lor, livrarile de solutii rezidentiale au crescut, desi intr-un ritm mai moderat. In ceea ce priveste preturile de comercializare, acestea au sporit in medie cu 6,3%. Pentru intregul an, vanzarile nete au totalizat 2,792 miliarde euro,  avansul organic fiind asigurat inclusiv de cresterile de preturi in regiunea CSI, implementate pentru a contracara inflatia costurilor de achizitie. In EMEA cifra de afaceri s-a plasat la 889 milioane de euro (+ 7,9%), iar afacerile cu produse rezidentiale au crescut, in pofida dificultatilor de pe  lanturile de aprovizionare. De asemenea, afacerile comerciale s-au revigorat in special datorita cererii venite dinspre sectoarele de sanatate si educatie. Vanzarile de covoare comerciale au inceput sa creasca in al patrulea trimestru, Franta, Europa de Sud si Polonia fiind regiunile cele mai active, cu vanzari mai mari decat in 2019.Contextul sanitar si macroeconomic continua insa sa genereze incertitudini cu privire la nivelurile asteptate ale cererii. Dificultatile intampinate pe lanturile de aprovizionare limiteaza capacitatea grupului de a satisface toata cererea in anumite domenii. Cu toate acestea, Tarkett anticipeaza continuarea recuperarii progresive a volumelor in 2022. Pe piata nationala, Tarkett activeaza prin intermediul unei subsidiare, ale carei operatiuni comerciale sunt coordonate de divizia Europei de Sud-Est a grupului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter