RO EN
The cart is empty

SAINT-GOBAIN: Crestere organica de 2,7% a afacerilor

Grupul francez Saint-Gobain, liderul pietei mondiale de habitat, a anuntat pentru primele trei trimestre din acest an o crestere organica de +2,7% a cifrei de afaceri (pe baze comparabile tip like-for-like - LFL), incluzand un impact pozitiv al pretului de +1%. In acelasi timp, sporirea cantitativa a fost de +1,7% in intervalul analizat, insa in iulie-septembrie a.c. s-a constatat o depreciere de -0,5%, din cauza problemelor consemnate pe pietele de constructii din Franta si Germania. In schimb, in Marea Britanie si SUA trendul este pozitiv, fiind confirmat mai ales pe segmentul constructiilor noi si in industrie. Cu toate acestea, pe fondul vanzarii diviziei Verallia North America si al unui impact nefavorabil generat de cursul de schimb valutar (-2,2% in primele noua luni), scaderea pe baze reale a fost de -1,8%, consemnata inclusiv ca urmare a efectului dat de modificarile structurale la nivel de holding (-2,3%). “Cresterea organica a grupului, vizibila mai ales in trimestrul al treilea, reflecta cu acuratete tendintele ascendente din Marea Britanie, tarile scandinave si SUA, respectiv sporirile mai putin ample din Asia si statele emergente, subminate insa de contractia anumitor economii vest-europene si de rezultatele sub asteptari a diviziei de sisteme pentru acoperisuri pe piata nord-americana. Astfel, in primele noua luni a.c., cifra de afaceri la nivel de grup s-a plasat la 31,57 miliarde euro, dupa ce in perioada anterioara si similara de raportare a fost de 31,37 miliarde euro (date rectificate, pe baza noilor amendamente incluse in standardul de raportare IFRS 11). Avand in vedere actualele rezultate, am decis ca, la nivelul corporatiei, sa aplicam un set de masuri pentru contracararea eventualelor efecte negative ale unui mediu macroeconomic nesigur, iar in 2015 se va implementa un nou program sustinut de reducere a costurilor. In ceea ce priveste prognoza pe termen scurt, ne mentinem angajamentul ca, pentru intregul exercitiu financiar in curs, sa imbunatatim fluxul de lichiditati si, evident, veniturile operationale cu o cota cuprinsa intre 5% si 10%, calculata pentru o structura comparabila a grupului si la rate similare de schimb valutar, excluzand afacerile Verallia North America”, a declarat Pierre-André de Chalendar, presedinte si CEO al Saint-Gobain. Pentru fiecare divizie in parte, analiza structurala din ianuarie-septembrie a.c. indica avansuri LFL ale vanzarilor de 3,6% in cazul sectiei de materiale inovatoare (+3% pentru divizia de sticla float si +4,2% pentru cea de materiale de inalta performanta), +3,5% la departamentul de produse pentru constructii (cu salturi de +5,8% raportate de sectia de solutii pentru interior si +1,1% de cea de solutii exterioare), +1,7% la distributia de materiale de constructii, respectiv +2,4% la departamentul de ambalaje (Verallia). Pe regiuni geografice, Saint-Gobain a anuntat o scadere organica de -0,5% in Franta, precum si sporiri LFL de +3,4% in celelalte tari vest-europene, +2,6% in America de Nord si +8,5% in Asia si statele emergente (inclusiv cele din Europa de Est, unde se afla si Romania). Referindu-se la zona est-europeana, managerii corporatiei franceze au confirmat inca o data ca, pentru aceasta regiune, afacerile Saint-Gobain din 2014 vor continua sa se inscrie intr-un ritm satisfacator din punct de vedere al cresterii organice, iar consumul populatiei, in ceea ce priveste produsele grupului (furnizate pe piata de habitat), se va majora in termeni cantitativi, insa va fi afectat de presiunile induse asupra pretului. Pana la finele acestui an, Saint-Gobain isi propune sa-si diminueze costurile operationale cu inca 450 milioane de euro  in plus fata de nivelul economisit in 2013. Pentru 2015 programul de restructurare va fi si mai restrictiv, ca urmare a problemelor economice care se pot accentua, cheltuielile de capital (investitiile) urmand sa fie ajustate in consecinta, sub pragul initial, estimat la 1,5 miliarde euro, in timp ce proiectul de achizitii strategice si renuntari la anumite afaceri care se dovedesc a fi neprofitabile va fi aplicat in mod sustinut.
***
Dupa cum se arata in cadrul unui comunicat anterior, afacerile din Romania ale grupului Saint-Gobain au sporit cu 5% in 2013 fata de exercitiul financiar precedent, depasind pragul de 700 milioane de lei, echivalentul a circa 156,7 milioane de euro, in timp ce rezultatele financiare operationale ale filialelor locale s-au imbunatatit considerabil. Previziunile conducerii companiei pentru anul in curs se mentin pozitive, trendul de crestere urmand a fi consemnat si in 2015, cand holdingul va aniversa 350 de ani de existenta. In Romania, Saint-Gobain include patru societati (Saint-Gobain Construction Products, cu diviziile Isover, PAM, Rigips si Weber; Saint-Gobain Glass Romania, cu sectiile Glass si Abrazivi; MTI Impex Brasov si Brodrene Dahl), avand circa 1.100 de angajati si 12 unitati de productie in opt centre industriale localizate in Brasov, Branesti, Calarasi, Ploiesti, Satu Mare, Tulcea, Turda si Suceava. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter