RO EN
The cart is empty

MODIMOROM: Negocieri pentru contracte de executie in afara tarii

Conducerea companiei Modimorom Cons - Brasov, specializata in executia de fundatii si pardoseli, are in vedere extinderea activitatii in afara granitelor tarii, in prezent compania fiind in negocieri cu firme straine pentru contractarea de lucrari. Societatea isi va mentine si operatiunile pe plan intern, pentru 2015 avand, astfel, in vedere continuarea trendului crescator al cifrei de afaceri din ultimii ani. In 2014, Modimorom a montat pardoseli din cuart si epoxidice in cadrul noii Sali Polivalente din Cluj-Napoca, precum si pentru mai multe unitati de productie, cum ar fi Trans Montana - Sibiu, Jaeggi Industries, Siniat - Turceni, Kronospan, J.F. Furnir etc. In 2014, cifra de afaceri a companiei s-a situat la circa doua milioane de euro, pentru anul in curs fiind prognozata inca o majorare, in contextul in care piata pardoselilor isi va mentine tendinta de crestere. "Cred ca vor incepe sa se utilizeze tot mai des vopseluri sau rasini epoxidice, datorita rezistentei ridicate si aspectului vizual foarte placut al acestora. De asemenea, textura va fi variata, de la mat la lucios, iar culorile vor continua sa se diversifice. Costurile materialelor ne afecteaza in mod direct si, avand in vedere ca preturile pietei se incadreaza intr-o anumita limita, este nevoie sa identificam in permanenta materiale cat mai ieftine, dar de calitate. Probabil ca in 2015 preturile materialelor vor inregistra o noua crestere, desi pentru constructori ar fi benefica o scadere sau cel putin o stagnare a acestora", a declarat Gigi Costin, administratorul companiei.
Modimorom Cons detine expertiza necesara realizarii unei game variate de lucrari din domeniul pardoselilor industriale, cum ar fi executia de sisteme de beton monolit simple sau finisate cu materiale pe baza de cuart, realizate cu rasini epoxidice poliuretanice autonivelante sau aplicabile prin roluire, executia de rampe antiderapante, pardoseli din beton amprentat, reconditionarea pardoselilor vechi, efectuarea de suprabetonari intre 3 cm si 10 cm, precum si hidroizolatii cu membrane lichide. Pardoselile epoxidice au calitati care sporesc confortul si igiena, fiind ideale pentru aplicatii din industria alimentara, sanitara, educationala, sportiva etc. Firma dispune de utilaje moderne si performante, capacitatea tehnica de turnare si finisare fiind de pana la 2.500 mp pe zi.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter