RO EN
The cart is empty

Azur SA include in oferta produse noi

Potrivit estimarilor conducerii companiei Azur SA, din Timisoara, piata autohtona a lacurilor si vopselelor, evaluata in 2007 la 200 milioane de euro, va ajunge - in anul 2011 - la o valoare de 500 milioane de euro. "Segmentul specific este unul competitiv, care ofera oportunitati importante si va continua sa creasca in urmatorii cinci ani. Evolutia pietei constructiilor / imobiliarelor, a serviciilor de retail banking si, in special, a creditelor ipotecare, precum si volumul mare de investitii (in magazine de tip «do-it-yourself» si nespecializate) determina o majorare anuala cu 20% a sectorului de vopsele", a declarat George Nicolaescu, director comercial al companiei. Dintre tendintele conturate pe piata se poate mentiona reorientarea consumatorilor catre produse ecologice si sortimente cu efecte speciale, in acord cu cresterea puterii de cumparare a acestora. De asemenea, sectorul de vopsele decorative inregistreaza o crestere spectaculoasa. "Astfel, in ultimii ani am dezvoltat mai multe concepte pe piata produselor decorative, cum sunt: vopsele lavabile de interior / exterior, un email superlucios dezvoltat pe 14 nuante, chit de cutit pe baza de apa (marca Roua), vopsea lavabila de interior si email lucios (marca Evrika), sistemul de nuantare Azur (marca Natura). In 2008, vom include in oferta emailul ecologic Roua WB. Pentru a raspunde cerintelor pietei, vom lansa noi produse sub marca profesionala Qtek (destinata constructiilor civile si industriale), precum termosistem, tencuiala pentru mozaic s.a.", a precizat reprezentantul firmei. Mai multe informatii puteti afla din editia Mai a revistei Agenda Constructiilor.

 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter