RO EN
The cart is empty

ADEPLAST: Livrarile pe pietele externe - sansa producatorilor romani

In luna februarie a.c., societatea AdePlast a livrat primul transport de 26 de tone de materiale de constructii catre partenerii din Slovacia. “Nu este mult pentru moment, dar consideram ca este esential pentru noi, si pentru toti producatorii care au investit in ultimii ani in capacitati de productie performante, sa depaseasca granitele Romaniei”, a declarat Marcel Barbut, proprietar al firmei. Anul trecut , societatea a livrat pe piata din Ungaria produse in valoare de 0,4 milioane de euro. “Anul acesta lucram alaturi de distribuitorul nostru din Ungaria la pregatirea ofertelor pentru o serie de licitatii de anvelopare a blocurilor din Budapesta. Si acolo exista presiune pe pret, dar suntem obisnuiti cu asta, dupa ce, in 2009, preturile s-au diminuat, in medie, cu 15%”, a precizat Marcel Barbut. Republica Moldova reprezinta o alta piata importanta pentru AdePlast. Astfel, de la inceputul anului au fost trimise catre Moldova peste 100 de tone de materiale de constructii - adezivi pentru gresie si faianta, gleturi de ipsos , mortar Tinci, Polistirol, sapa autonivelanta, vopsele si tencuieli decorative. Pentru 2010 se are in vedere livrarea in Republica Moldova a 2.500 – 3.000 de tone. “Si pe aceasta piata pretul pare sa faca diferenta, iar costul transportului scade pentru ca putem produce la Ploiesti”, a adaugat proprietarul Adeplast.
Patrundere pe pietele din Uncraina si Bulgaria
Grecia este o piata unde sunt cerute produsele pe baza de ipsos. “Pana in Grecia este un drum lung, costurile cu transportul sunt mari, insa privim exportul aici ca pe un cost de marketing. In plus, pe langa lichiditatile generate de export, putem asigura un flux continuu al capacitatilor noastre de productie. Exportul este o bula de oxigen pentru orice producator onest”, considera Marcel Barbut. In Italia, societatea are deja un distribuitor care a cumparat 50 de tone de materiale de constructii - adezivi, gleturi, sapa autonivelanta, vopsea de exterior si polistiren expandat .“Aici ne batem pe o piata super-concurentiala in care merita sa fim prezenti, iar calculul este simplu: avem cel mai mic pret de productie din zona, astfel suntem competitivi cu transportul pe o raza de 2.000 de km, daca vorbim de produse cu marja mai mare. La produsele cu marje mici putem merge la maxim 1.000 km ca sa ramanem in profit”, a specificat Marcel Barbut. Pentru anul 2010 societatea vizeaza patrunderea pe pietele din Ucraina si Bulgaria. In prezent, reprezentantii Adeplast sunt in negocieri cu mai multi distribuitori si lanturi de distributie din aceste doua tari. Informatii suplimentare, la www.adeplast.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter