RO EN
The cart is empty

WILO: Record al vanzarilor pentru al doilea an consecutiv

Managerii grupului german Wilo, reprezentand unul dintre cei mai importanti operatori ai pietei mondiale de sisteme de pompare, au anuntat recent ca, in pofida deteriorarii contextului economic global, mai ales pe fondul acutizarii crizei datoriilor suverane ale unor state din zona euro, anul 2011 a reprezentat o perioada extrem de propice in vederea derularii afacerilor, fiind consemnat un nou record al vanzarilor, dupa ce in 2010 au fost inregistrate venituri fara precedent din punct de vedere istoric. "Pentru prima oara de cand suntem prezenti pe piata mondiala, cifra de afaceri s-a situat peste pragul psihologic de un miliard de euro (ajungand mai precis la 1,07 miliarde euro), ceea ce reprezinta o crestere de 4,8% fata de 2010. Majorarea este cu atat mai importanta cu cat in 2009 holdingul Wilo a fost afectat in mod nesemnificativ de efectele recesiunii mondiale, iar in 2010 s-a obtinut o sporire de 10,3% a incasarilor, ceea ce a dus nu numai la recuperarea completa a pierderilor, ci si la crearea premiselor dezvoltarii pe baze sustenabile", a declarat Oliver Hermes, director general al Wilo. Pentru 2012, conducerea corporatiei isi manifesta optimismul, ca urmare a implementarii unei strategii aliniate la trendurile globale ale viitorului. In opinia managerului Wilo, segmentul de constructii imobiliare reprezinta cel mai important factor care ar putea contribui la reducerea consumului de energie si, implicit, la protectia climei, Wilo implicandu-se activ prin produsele sale in acest sens. Participarea grupului la Alianta pentru Eficienta Energetica a Cladirilor si la Parteneriatul german pentru Management al Apei constituie doar cateva exemple in ceea ce priveste actiunile efective intreprinse in domeniul vizat. Investitiile constituie un obiectiv permanent al Wilo, fiind vizata atat alocarea de fonduri pentru expansiunea sediului central din Dortmund, cat si initierea lucrarilor – in valoare de 24 milioane de euro – la o noua unitate de productie in Coreea de Sud, dupa finalizarea celei inaugurate recent in Beijing (China). Informatii suplimentare, la www.wilo.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter