RO EN
The cart is empty

UPONOR: Sperante justificate cu privire la redresarea pietei europene

Producatorul de tubulatura realizata din materiale compozite Uponor, cu sediul central in Helsinki - Finlanda, a comunicat datele financiare aferente primelor 6 luni din 2010. Raportul oficial releva realizarea unor vanzari nete in intervalul respectiv in valoare de 362 milioane de euro, in usoara scadere (-0,6%) fata de intervalul corespunzator din 2009. In trimestrul al doilea, cifra de afaceri a fost de 204,6 milioane de euro, ceea ce inseamna o majorare cu 5,9% raportat la perioada aprilie - iunie a anului anterior. Aceasta inseamna faptul ca procesul de reluare a trendului ascendent a demarat in acest interval, diminuarea pe ansamblul intregului semestru putand fi pusa pe seama nivelurilor mai mici raportate in trimestrele precedente. Oficialii societatii subliniaza faptul ca activitatea companiei pe segmentul materialelor dedicate sectorului de constructii s-a imbunatatit in mod vizibil, progrese evidente fiind consemnate in zona Europei. Datorita programelor de reformare si restructurare implementate la momentul oportun, profitabilitatea Uponor a revenit la nivelurile consemnate inainte de momentul inceperii recesiunii, chiar daca vanzarile nu au mai atins aceleasi cote. In ansamblu, cererea formata in trimestrul al doilea a.c. nu a atins pragul prognozat, prognozele ce vizau o reluare in forta a activitatii in domeniu odata cu venirea primaverii nefiind realiste. La aceasta s-a adaugat si numarul infim de proiecte importante de lucrari in infrastructura demarate pana in acest moment. Pe termen scurt, desi in multe state din regiune au inceput anumite proiecte rezidentiale, nu este de asteptat sa se instaleze o tendinta clara de revigorare. Informatii suplimentare, la www.uponor.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter