RO EN
The cart is empty

RETTIG: Dinamica afacerilor din Romania, superioara mediei europene

Rettig ICC - Finlanda, lider al pietei europene de radiatoare tip panou cu afaceri anuale de peste 7,1 milioane de euro in Romania, a inregistrat, in 2012, vanzari totale de 970 milioane de euro, acestea mentinandu-se la nivelul din 2011. Dinamica subsidiarei autohtone a companiei a fost superioara celei raportate la nivel de grup, Rettig Romania consemnand o majorare de 5% fata de cele 12 luni anterioare. "Aceste cifre reprezinta rezultatul numeroaselor activitati de marketing, al implementarii unor sisteme de bonusare si pentru sustinerea activitatii de vanzare, desfasurate alaturi de parteneri. Ne asteptam ca si in acest an sa mentinem trendul crescator al vanzarilor", a declarat Tunde Sandor, director general al Rettig Romania. Totusi, subsidiara locala are o pondere de circa 0,72% din afacerilor totale ale grupului, cele mai importante piete de desfacere fiind reprezentate, astfel, de Germania (24%), Marea Britanie (14%), Franta (11%), Polonia, Suedia (cate 8%), Rusia, Belgia (6% fiecare), Austria (5%) etc. Filiala din Romania prezinta mai mare interes pentru vanzarile din Europa Centrala si de Est ale companiei finlandeze, oficialii grupului declarandu-se multumiti de activitatea din tara noastra in special in semestrul al doilea din 2012. "Am continuat implementarea unui nou program software de tip ERP (enterprise resource planning) in Romania si Belgia, ceea ce a determinat o imbunatatire a performantei si cresterea eficientei subsidiarelor din aceste doua tari, generand evolutii optime ale cifrelor de afaceri", se arata in raportul financiar anual al companiei Rettig.
Pentru anul 2013 conducerea holdingului este precauta in realizarea unor estimari exacte, insa, in ansamblu, se asteapta la o noua contractie economica la nivel european. In acest context, este preconizata o crestere moderata a vanzarilor fata de nivelul raportat in 2012. Informatii suplimentare, la www.rettigicc.com
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter