RO EN
The cart is empty

Transelectrica investeste 2,7 milioane USD intr-un centru de securitate, cu grant SUA

Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice a semnat un Acord de Grant in valoare de circa 1,1 milioane de dolari cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agentia pentru Comert si Dezvoltare a Statelor Unite ale Americii (USTDA), constituirea unui Centru Operational de Securitate al Companiei.
Proiectul pe care Transelectrica il va implementa cu sprijinul partenerilor americani presupune realizarea unui studiu de fezabilitate si a unui proiect-pilot care sa testeze si valideze solutii de hardware si software pentru adoptarea unui model eficient de imbunatatire a securitatii cibernetice.
Demersurile premergatoare pentru obtinerea finantarii din partea USTDA au fost facute, in 2021, de catre compania americana Pythia (in calitate de prestator de servicii) alaturi de compania americana Fortinet (furnizor de licente si produse software de securitate), care au elaborat impreuna cu Transelectrica SA (in calitate de beneficiar), documentatia de fundamentare a deciziei de acordare a Grantului in valoare de circa 1,1 milioane de dolari. De asemenea, pentru intreaga desfasurare a acestui proiect, Fortinet, in calitate de subcontractor, va contribui cu circa 1,6 milioane de dolari, suma ce reprezinta contravaloarea utilizarii sistemelor de securitate pe care compania americana le va pune la dispozitie pentru proiectul-pilot, timp de un an de zile. Astfel, valoarea totala a investitiei se ridica la aproximativ 2,7 milioane de dolari.
Colaborarea romano-americana pentru implementarea acestui proiect a fost marcata in cadrul unei ceremonii oficiale gazduite de Transelectrica, in prezenta reprezentantilor de nivel inalt al Guvernului Statelor Unite ale Americii in Romania, precum si a firmelor implicate in consortiu.
„Apreciem sustinerea activa a partenerilor americani in demersurile noastre de consolidare a securitatii cibernetice, o componenta fundamentala a tranzitiei energetice. Avem convingerea ca rezultatele colaborarii vor aduce un plus considerabil de valoare, atat la nivel de expertiza, cat mai ales la nivel de procese si eforturi de raspuns la riscurile cibernetice in domeniul energiei. Securitatea cibernetica a sistemului national de transport al energiei electrice reprezinta una dintre cele mai importante prioritati ale Transelectrica. Intr-un context al evolutiei amenintarilor cibernetice este indispensabila eficientizarea intregului proces de prevenire si aparare impotriva potentialelor pericole si atacuri cibernetice, prin dezvoltarea unor noi instrumente de securitate si resurse specializate.
De asemenea, in acord cu Directiva NIS care prevede masuri eficiente pentru un nivel comun ridicat de securitate a retelelor si sistemelor informatice in Uniunea Europeana, Transelectrica isi dezvolta strategia in domeniul securitatii cibernetice prin demersuri si solutii integrate care vor asigura desfasurarea activitatii Operatorului National de Transport si Sistem din Romania in conditii optime de siguranta, atat la nivel intern, cat si in plan extern, in relatia cu ceilalti operatori de transport si de sistem”, a declarat Gabriel Andronache, presedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.
„Romania isi consolideaza sectorul energetic prin investitii strategice in domenii precum securitatea cibernetica. Acest studiu si acest proiect-pilot vor sprijini eforturile Transelectrica de a optimiza implementarea de solutii inovatoare specifice nevoilor sale”, a declarat Enoh T. Ebong, directorul USTDA. ”Acest proiect este, de asemenea, un bun exemplu al rolului de catalizator pe care USTDA il joaca in facilitarea parteneriatelor intre industria americana si sponsorii de proiecte din strainatate", a adaugat oficialul Statelor Unite ale Americii.
Infiintarea unui Centru Operational de Securitate la nivelul Transelectrica, companie strategica de interes national, va fi un mecanism dinamic esential de raspuns la amenintarile cibernetice si va contribui la cresterea nivelului de securitate al Companiei, prevenind si tratand prin sisteme de securitate avansate, potentialele incidente de securitate cibernetica. CNTEE Transelectrica SA este Operatorul de Transport si de Sistem national, indeplinind un rol fundamental in lantul valoric al energiei electrice si in asigurarea schimbului informational cu ceilalti Operatori de Transport si de Sistem pentru Energie Electrica din Reteaua Europeana.
In acest sens, prin implementarea proiectului finantat de catre cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agentia pentru Comert si Dezvoltare a Statelor Unite ale Americii si compania americana Pythia International Inc., pentru bazele dezvoltarii unui Centru Operational de Securitate, Transelectrica urmeaza parcursul de aliniere la noile concepte si standarde de securitate cibernetica.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter