RO EN
The cart is empty

SAVELECTRO: Doar 42% din corpurile de iluminat stradal din tara sunt de tip LED

Preturile galopante ale energiei electrice au afectat, in ultima perioada, deopotriva consumatorii casnici, consumatorii industriali si autoritatile publice. Insa, in cazul institutiile publice, plata (pentru iluminatul public stradal, arhitectural sau cel al cladirilor publice) vine din bugetele locale, adica tot din banii cetatenilor, context in care reprezentantii companiei Savelectro, magazin online de echipamente pentru iluminat, au incercat sa afle de la administratii publice locale din toata Romania daca au implementat sau macar au in plan sa implementeze solutii eficiente pentru reducerea consumului de energie si, prin urmare, a facturilor. Pentru ca, desi poate primele lucruri la care ne gandim cand vine vorba de a reduce consumul sunt deconectarea aparatelor, reducerea perioadei de iluminare sau a echipamentelor utilizate, in realitate acestea nu sunt solutii durabile. Sustenabilitatea vine din folosirea inteligenta a tehnologiei moderne, spre exemplu a becurilor si lampilor LED, care prezinta numeroase avantaje inclusiv (sau mai ales) cand vine vorba de iluminatul public – care este un drept garantat prin lege al cetatenilor.
"Scopul studiului nostru, derulat pe o perioada de mai bine de doua luni, a fost simplu: vrem sa contribuim la conturarea unei imagini de ansamblu a situatiei iluminatului public la nivel national in Romania. Incercam sa descoperim care este gradul de modernizare a acestuia, la acest moment, pe teritoriul Romaniei", spun reprezentantii Savelectro.
Pentru realizarea studiului, cercetatorii au transmis cereri fiecarei primarii in parte (peste 3.000 de solicitari), prin care au rugat administratiile publice, in baza legii, sa ofere informatii referitoare la iluminatul stradal local, utilizarea tehnologiei LED, cheltuielile cu iluminatul, investitii in retelele de iluminat stradal etc.
Din cele 1.056 raspunsuri primite, autorii studiului au concluzionat:
• 90% din strazile si ulitele tarii au iluminat stradal, de orice fel;
• 42,65% din corpurile de iluminat stradal din tara sunt de tip LED;
• 27,55% din becurile si sursele de iluminat din cladirile administrate de primarii sunt LED-uri;
• cheltuielile cu electricitatea pentru cladirile administrative reprezinta aproximativ 15,4% din totalul cheltuielilor cu electricitatea pentru UAT-uri;
• iluminatul public este de departe cel mai mare consumator de energie electrica, reprezentand aproape 50% (48,8% mai exact) din totalul cheltuielilor cu electricitatea;
• primariile care au investit in solutii de iluminat cu LED au avut o scadere a consumului, in medie, de 34%;
• doar 1 din 3 primarii a realizat in 2021 lucrari de modernizare sau reabilitare a iluminatului local;
• aproape 80% din UAT-uri nu au senzori(de miscare, crepuscular sau telegestiune) pentru a controla functionarea iluminatului stradal. In majoritatea localitatilor, controlul se face fie prin ceas programator, fie manual;
• 34% din primarii au depus in 2021 orice program de atragere de fonduri pentru reabilitarea sau modernizarea iluminatului.
De asemenea, reprezentantii Savelectro au realizat o statistica pentru fiecare judet in parte, rezumatele fiind disponibile aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter