RO EN
The cart is empty

ADREM: Afaceri de 40 milioane de euro si noi planuri de dezvoltare pentru 2020

Anul trecut a reprezentat o perioada cu multe provocari pentru Adrem, companie cu activitati in sectorul de energie, aparute in urma schimbarilor legislative care au afectat intreaga piata. In pofida dificultatilor, grupul a incheiat 2019 cu o cifra de afaceri totala de 40 de milioane de euro, iar pentru 2020 estimeaza o crestere de 10%, pe baza portofoliului de contracte cu o valoare de peste 115 milioane de euro.
Grupul Adrem, include trei companii romanesti cu specific energetic - Adrem Engineering, Adrem Invest si Adrem Link -, a investit peste 20 milioane de euro in ultimii 5 ani, in dezvoltarea de capacitati de productie de energie electrica din resurse regenerabile, utilaje si echipamente, solutii informatice si in dezvoltarea personalului. Pentru urmatorii 4-5 ani, conducerea companiei estimeaza ca evolutia grupului Adrem va fi solida, bazata pe contracte de termen lung, iar profitabilitatea va fi in crestere.
Adrem este o companie antreprenoriala romaneasca, parte a ABBC Group, care are filiale pe patru continente, in tari precum China, Elvetia si SUA.
Interviu cu Corneliu Bodea (50 de ani), CEO al grupului Adrem si Presedintele Centrului Roman de Energie (CRE). Managerul are o experienta profesionala de 28 de ani pe piata de energie.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in 2019 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in 2020?
- In pofida dificultatilor intampinate pe piata de energie si constructii in 2019, cu multa munca, implicare si dedicare, am reusit sa atingem o mare parte din obiectivele propuse, urmand ca anul acesta sa continuam activitatile si sa identificam solutii care sa ne ajute sa revenim pe profit. Am reusit sa ne mentinem cifra de afaceri de 40 milioane de euro, la nivelul anului 2018, in ciuda OUG 114. In 2019, ne-am pastrat capacitatea de a contribui la mentinerea sigurantei sectorului energetic prin oferirea de servicii si produse complexe si prin extinderea portofoliului de produse dedicate consumatorilor finali. Estimam ca anul acesta vom avea o crestere de 10% a cifrei de afaceri. Vom relua obiectivele strategice din 2019 si ne vom implica, in continuare, in proiecte majore, in special de antreprenoriat general si eficienta energetica, in infrastructura de transport de gaz si distributie de energie. De asemenea, vom continua directia strategica de diversificare a portofoliului de clienti din zona de B2C si, implicit, de dezvoltare a serviciilor si produselor pentru consumatorii finali de energie, industriali, municipali sau casnici.
 
- Ce impact a avut aplicarea OUG 114 asupra grupului?
- Unul dintre efectele cele mai mari a fost cel referitor la impactul ordonantei asupra clientilor nostri, ceea ce a determinat o scadere in lant a volumului de lucrari. Odata cu masurile impuse de lege, partenerii nostri au fost nevoiti sa reduca bugetele alocate, ceea ce a dus la afectarea bugetelor proiectelor noastre. Astfel, a trebuit sa ajustam costurile trimestrial, sa regandim modelul de business si sa identificam noi oportunitati de dezvoltare, precum diversificarea portofoliului cu produse si solutii de eficienta energetica. Cu toate aceste a fost si o masura buna, de care am beneficiat si noi, respectiv de cresterea salariului minim in constructii. A fost avantajoasa pentru ca principala problema a pietei era lipsa de personal, din cauza plecarilor in strainatate. Iar pe viitor, sper sa vedem mai multi beneficiari si un efect pozitiv in economie. Pentru Adrem, impactul acestei masuri a fost de doua milioane de lei deoarece am crescut salariile in lant pentru a pastra pacea in companie si a creste motivatia angajatilor. Modificarea ordonantei aduce o noua perioada de lipsa de predictibilitate, desi era o masura absolut necesara. Speram ca genul acesta de interventii pripite in economie sa dispara pe viitor!
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati si ce proiecte ati contractat in 2019?
- Printre cele mai importante proiecte ale Adrem sunt contractele pe perioade de patru si opt ani pentru furnizarea de servicii precum mentenanta si administrare grupuri de masura, cu unii dintre principalii distribuitori de energie si gaz - CEZ, E.ON, Enel si Electrica. De asemenea, suntem implicati in proiecte majore de extindere si dezvoltare a infrastructurii de transport de gaze si distributie a energiei: BRUA si solutii complexe de automatizare SCADA pentru SDEE Transilvania Sud. Totodata, in 2019 ne-am concentrat pe proiecte de smart metering, smart grid si digital transformation. In plus, un pas important pe care l-am facut este diversificarea portofoliului B2C cu noi produse si solutii de eficienta energetica. Anul trecut, am devenit unul dintre instalatorii autorizati de sisteme fotovoltaice pentru persoane fizice, in cadrul programului "Casa Verde", lansat de Autoritatea Fondului pentru Mediu, iar anul acesta vom continua aceste activitati pentru a reveni pe plus. In 2019, am contractat aproximativ 115 milioane de euro, cu aproape 10% mai mult fata de anul anterior. Estimez ca in urmatorii 4-5 ani, evolutia grupului Adrem va fi solida, bazata pe contracte de termen lung, iar profitabilitatea va fi in crestere.
 
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei?
- In urmatoarea perioada, ne propunem sa crestem portofoliul de clienti B2C, mentinand satisfactia celor actuali, si sa fim un partener de incredere al comunitatilor in care activam. De curand, am adoptat o strategie de diversificare care vizeaza dezvoltarea de servicii si produse de eficienta energetica atat pentru utilizatorii consumatori de energie, cum ar fi municipalitatile, consumatorii industriali si cu amanuntul, cat si pentru consumatorii din sectorul rezidential si cladirile de birouri de dimensiuni mici. O investitie importanta pe care ne-am propus-o sa o facem anul acesta este dezvoltarea resursei umane. Momentan, lucram la un program intern de training a personalului din toate departamentele si de pe toate pozitiile, iar in mediul extern ne implicam in diverse programe pentru dezvoltarea studentilor, liceenilor si antreprenorilor. Personal, am un plan ambitios pe care il urmaresc si care imi aduce satisfactii mari: sa-mi utilizez experienta de aproape 30 de ani de antreprenoriat pentru a indruma si a inspira la randul meu alti antreprenori. Sper ca in acest mod sa-mi aduc contributia cat de mica la evolutia afacerilor si la modernizarea tarii noastre.
 
- Care sunt dificultatile si provocarile pe care le intampinati in lucru?
- Cadrul legislativ impredictibil, precum OUG 114, este un exemplu de provocare dura pe care o poti primi ca antreprenor, mai ales cand discuti despre afaceri cu zeci de milioane de euro si cu sute sau chiar mii de angajati. In urma ordonantei, am fost fortati sa ne reorganizam intr-un ritm extrem de alert, pentru ca anumite prevederi ale acesteia vizau zona constructiilor aferente infrastructurii de retele, in care activam si noi. Aceste prevederi ne-au presat sa mutam peste noapte sute de angajati dintr-o companie in alta si sa ne reorganizam pentru a putea sa le oferim angajatilor beneficiile la valoare maxima. O alta provocare este, intr-adevar, deficitul fortei de munca, care devine un subiect critic, nu atat in compania noastra, ci in piata per ansamblu. Cu Adrem, am reusit sa construim un brand de angajator puternic, in marea majoritate a zonelor in care suntem prezenti, mentinand in acest fel si chiar atragand destul de bine noi angajati, fluctuatia de personal fiind de 8%. Nu am putea sa mentinem acest procent fara sa oferim oamenilor o viziune si impreuna cu echipa de management sa-i insufletim pentru acea viziune. De aceea, cred ca pe termen lung, Romania are nevoie de o viziune si de un plan de tara concret prin care sa le recastige increderea cetatenilor, sa le arate ce poate sa faca pentru ei, si sa le ofere incredere in viitor.
 
- Ce asteptari aveti de la viitorul Guvern?
- Cred ca cea mai mare asteptare este consolidarea pietei si asigurarea unui mediu predictibil in care toti jucatorii sa poata sa-si desfasoare activitatile in siguranta. Exista o lipsa de predictibilitate acuta cu care, noi antreprenorii, am ajuns sa ne obisnuim, ceea ce ne-a facut mult mai adaptati la situatii neprevazute. Dar aceasta nu inseamna ca putem continua asa la nesfarsit si, bineinteles, in acest mod nu putem progresa. O alta asteptare este finalizarea Strategiei Energetice Nationale, proiect in care am fost si eu implicat si care s-a derulat pe parcursul a trei guverne si care nu e inca aplicabil. Pentru a oferi incredere romanilor si pentru a dezvolta proiecte sustenabile care sa fie si aplicabile, guvernul actual si viitoarele ar trebui sa creeze un proiect de tara care sa ne aduca progres si siguranta zilei de maine.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter