RO EN
The cart is empty

TRANSGAZ: A fost selectat furnizorul de tevi pentru BRUA

Emiterea - la data de 21 martie 2018 - a deciziei exhaustive a Ministerului Energiei privind gazoductul BRUA (document ce da dreptul operatorului Transgaz de a incepe efectiv lucrarile la acest proiect) nu a fost intamplatoare, pentru ca, la aceeasi data, Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz SA a atribuit prin licitatie companiei Toscelik Spiral Boru Uretim Sanayi Anonim Sirketi, din Turcia, contractul de furnizare a tubulaturii necesare executiei gazoductului. Potrivit unor informatii furnizate de oficialii Transgaz, contractul - in valoare de 126 milioane de euro (fara TVA) - va fi semnat in cel mult zece zile, daca nu vor exista contestatii. De asemenea, dupa cum explica managementul companiei ce se ocupa de transportul gazelor naturale, contractul reflecta cu acuratete pretul ofertei, ce este mai redus decat nivelurile estimate initial, care erau cuprinse intre 166,6 milioane de euro si 199,9 milioane de euro.
Aceasta licitatie, ce a durat mai mult de un an, a fost grevata de diverse contestatii ale participantilor (in total, sapte entitati - asocieri, cu mai multi subcontractanti), ce au fost inaintate spre solutionare la autoritatea competenta (CNSC), astfel incat termenul de atribuire a fost amanat succesiv.
De altfel, inclusiv compania castigatoare - Toscelik Spiral Boru Uretim Sanayi Anonim Sirketi - are subcontractanti, respectiv pe Hatboru Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, SILA Kontrol Muayene Gozetim Ve Denetim Hizmetleri Sanayi Ve Ticaret Limited Sirketi, firma romaneasca INSPET SA (Ploiesti) si Gurgenler Insaat Ve Tesisat Malzmeleri Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, o parte dintre acestia fiind si terti sustinatori, dupa cum se arata intr-un document al Transgaz ce enumera participantii la licitatie.
Contractul are o durata de 36 de luni, iar de livrarea tubulaturii depinde, de fapt, inceperea efectiva a lucrarilor la BRUA, ce reprezinta un proiect de importanta strategica ale carei costuri - care revin partii romane - au fost estimate la circa 500 de milioane de euro. Deja, pentru aceasta investitie, Transgaz a anuntat ca a primit un grant de 179 milioane de euro din partea Comisiei Europene si a contractat imprumuturi de 50 de milioane de euro de la Banca Europeana de Investitii (BEI) si de 60 de milioane de euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).
Mai mult, pentru construirea unei conducte in lungime de aproximativ 479 kilometri si a trei statii de comprimare (la Jupa, Bibesti si Podisor), Transgaz a atribuit deja, in noiembrie 2017, contractele de executie a lucrarilor (impartite in trei loturi) pentru etapa I, de la Podisor la Recas. Pentru doua loturi, licitatia a fost castigata de doua consortii conduse de Habau PPS Pipeline Systems, ce reprezinta o companie de origine austriaca, avand activitati in Romania, prin intermediul unei filiale cu sediul la Ploiesti. Cel de-al treilea lot a fost adjudecat de un consortiu condus de INSPET SA - Ploiesti, ce face parte ca membru si intr-una dintre asocierile conduse de Habau PPS Pipeline.
***
Gazoductul BRUA - considerat a fi un proiect de importanta strategica - va traversa pe teritoriul tarii noastre judetele Giurgiu, Teleorman, Dambovita, Arges, Olt, Valcea, Gorj, Hunedoara, Caras-Severin si Timis. Conform calendarului anuntat de operatorul specializat Transgaz, termenul de finalizare a primei etape a BRUA a fost stabilit in anul 2019.
SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului National de Transport (SNT) si raspunde de functionarea acestuia in conditii de calitate, siguranta, eficienta economica si protectie a mediului inconjurator. In indeplinirea misiunii asumate, compania desfasoara activitatea de transport gaze naturale in conformitate cu prevederile legislatiei si reglementarilor europene si nationale in vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte. Informatii suplimentare, la www.transgaz.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter