RO EN
The cart is empty

MTI a semnat noi contracte de 3,5 miliarde lei pentru 65 km de autostrazi

Trei contracte in valoare de aproape 3,5 miliarde de lei, fara TVA, pentru obiective de infrastructura rutiera in lungime de aproape 65 de kilometri, au fost parafate, miercuri, la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI), informeaza AGERPRES.
Un prim contract se refera la constructia tronsonului 4 al Autostrazii Sibiu - Fagaras, in lungime de 16,26 km si drumul de legatura cu DN1 (5,6 km). Castigatorul contractului pentru proiectarea si executia tronsonului 4 Sambata de Sus - municipiul Fagaras si Drum de legatura cu DN1 al Autostrazii Sibiu - Fagaras a fost anuntat pe data de 5 mai 2023.
Contractul adjudecat de asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS - Yapi Merkezi Insaat ve Sanayi AS. are o valoare de 1,19 miliarde de lei (fara TVA) si prevede proiectarea si executia celor 16,26 km ai acestui tronson in termen de 48 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare si 36 de luni perioada de executie a lucrarilor.
Sectorul de Autostrada Sibiu - Fagaras va asigura legatura pe un drum de mare viteza pe intercoridorul Moldova - Transilvania. Drumul de legatura cu DN1 are o lungime de 5,6 km.
Al doilea contract este cel care vizeaza constructia sectiunii Leghin - Targu Neamt (30 km), parte din Autostrada A8 - Autostrada Unirii. Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade a fost desemnata castigatoare a contractului pentru proiectarea si executia sectiunii 3 a Autostrazii Targu Mures - Targu Neamt, cu pretul de 1,56 miliarde de lei, fara TVA.
Constructorul roman trebuie sa finalizeze lucrarile, finantate prin PNRR, in termen de 30 de luni, din care sase luni perioada de proiectare si 24 de luni perioada de executie a lucrarilor, pentru cei 29,91 km ai acestei sectiuni (Leghin - Targu Neamt) care face parte din A8 (Targu Mures - Targu Neamt - Iasi- Ungheni).
Autostrada Targu Mures - Targu Neamt (211,1 km), parte a A8, este impartita in 3 sectiuni, astfel: Sectiunea Targu Mures - Miercurea Nirajului (24,4 km) - finantare PNRR, Sectiunea Miercurea Nirajului - Leghin (156,8 km) - finantare PT si Sectiunea Leghin - Targu Neamt (29,9 km) - finantare PNRR.
Autostrada Unirii A8 va avea o lungime de peste 304 km (de la Targu Mures la Ungheni) si va asigura legatura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a carui proiectare si executie a fost deja lansata licitatia.
Cel de-al treilea contract parafat miercuri este pentru Lotul 1 al Autostrazii A0 Nord, in lungime totala de 17,5 km, ce va fi construit de Asocierea Impresa Pizzarotti - Retter Projectmanagement, la un pret 815.075.249,74 lei, fara TVA.
Durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare si 22 luni perioada de executie a lucrarilor. Perioada de garantie a lucrarilor este de 10 ani. In cadrul contractului sunt prevazute 10 structuri dintre care 2 pasaje de o complexitate tehnica ridicata, avand o lungime de 733 metri (pasaj pe Autostrada de Centura peste CF101 Bucuresti - Pitesti DN7), respectiv 650 metri (pasaj pe Autostrada de Centura peste raul Colentina, CF 300 Bucuresti - Ploiesti si CF Mogosoaia - Buftea).
Traseul Autostrazii de Centura Bucuresti Nord - Lotul 1 se desfasoara pe teritoriul judetului Ilfov, intre DJ 601A (Dragomiresti Vale - Bacu) si DN 1 in dreptul localitatii Corbeanca. 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter