RO EN
The cart is empty

MT va publica licitatii pentru constructia a 800 km de autostrada, in 2017

Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a anuntat ca in 2017 vor fi publicate in cadrul SEAP licitatii pentru constructia a 800 km de autostrazi, dupa ce a deblocat proiecte in valoare de 14 miliarde euro, in acest an. Astfel, dupa lansarea anunturilor de participare la licitatiile pentru constructia podului de la Braila, a sectiunilor 1 si 5 ale Autostrazii Sibiu-Pitesti, a drumului expres Craiova-Pitesti (integral) si a centurii din sudul Capitalei, ministrul Transporturilor a precizat ca, pana la finele anului in curs, se vor lansa licitatii pentru ultimele tronsoane ale Autostrazii Transilvania, pentru demararea lucrarilor la autostrada Targu Mures - Iasi - Ungheni si pentru constructia centurii de nord a Capitalei.
Ministrul Razvan Cuc a mai precizat ca a prezentat prim-ministrului Mihai Tudose un calendar de vizite pe marile santiere, pentru monitorizarea permanenta a lucrarilor in teren, precum si o lista cu antreprenorii neseriosi.
"I-am mai prezentat domnului prim-ministru si o lista pe care am elaborat-o cu constructorii neseriosi care lucreaza la anumite obiective si ii voi prezenta, in perioada urmatoare, si lista cu contestatarii de meserie, pentru ca avem o problema cu acestia, care nu fac decat sa blocheze, practic, demararea proiectelor in timp util, asa cum ar fi normal. Lucram si la un proiect de hotarare pentru a gasi solutiile optime pentru a elimina aceste contestatii si a putea derula contractele in mod normal, fara sa mai asteptam ani de zile pentru implementarea lor", a declarat ministrul Razvan Cuc, cu prilejul unei vizite efectuate la MT de catre premier.
In urma acestei vizite, premierul Mihai Tudose a precizat ca trebuie identificate solutii pentru schimbarea criteriului de participare la licitatii, astfel incat pretul sa conteze mai putin, in favoarea calitatii executiei si garantiei lucrarilor, dar si ca este necesar un nou mod de a monitoriza in permanenta activitatea pe santiere.
"Am stabilit cu dl. ministru si un mod de lucru in timp real, cu responsabili clari pe fiecare proiect, atat din partea constructorului, cat si a ministerului, si cu un sistem de verificare. Domnul ministru va organiza echipa, cu vizite inopinate pe santier si cu publicitatea negativa de rigoare pentru cei care nu fac treaba, dar si cu sanctiuni administrative contractuale acolo unde se poate", a declarat prim-ministrul Mihai Tudose. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter