RO EN
The cart is empty

METROREX: Certificat de Urbanism pentru prelungirea Magistralei 2

Primaria Sectorului 4 si Metrorex SA au semnat la data de 4 decembrie 2018 protocolul de intentie cu privire la prelungirea Magistralei 2 de metrou cu inca o statie amplasata la jumatatea distantei dintre capatul actual al liniei, Berceni si Centura din zona de Sud a Capitalei. Mai mult decat atat, potrivit Primarului Sectorului 4, Daniel Baluta si directorului general al Metrorex, Dumitru Sodolescu, a fost eliberat deja Certificatul de Urbanism al viitoarei constructii, informeaza un comunicat al edililor din Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti.
„Dupa ce Consiliul General al Municipiului Bucuresti a imputernicit Primaria Sectorului 4 sa faca demersurile pentru construirea unei noi statii de metrou pe Soseaua Berceni, Metrorex, prin Metroul SA, a inceput lucrul la proiectul viitoarei constructii si la studiul de fezabilitate, asa ca la 4 decembrie a.c., asa cum am promis la inceputul lunii, va putem prezenta deja primele imagini cu proiectul viitoarei statii. Constructia va fi realizata aproape exclusiv suprateran si va fi suportata din bugetul local al Sectorului 4. Partial infrastructura exista deja, ca linie de transport, dar va trebui dublata cu inca o cale de rulare. Mai mult decat atat, trebuie realizate automatizarile necesare, astfel incat circulatia sa se poata face pe doua sensuri si in deplina siguranta”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Baluta.
Studiul de fezabilitate pentru acest proiect – care va stabili solutia tehnica pentru realizarea constructiei, costurile reale ale investitiei si fazele acesteia – are termen de finalizare data de 31 decembrie 2018 si urmeaza sa obtina toate aprobarile necesare pana la finalul lunii ianuarie 2019.
Astfel, lucrarile vor putea incepe in prima parte a anului viitor si vor fi incheiate pana la mijlocul anului 2021, pentru ca miile de oameni care tranziteaza zilnic aceasta zona sa poata ajunge mai usor la serviciu si, respectiv, acasa.
Accesul pietonilor se va putea face de pe ambele parti ale drumului, prin intermediul a doua pasaje subterane.
„Lucrurile s-au miscat foarte repede. Au existat solicitari din partea Primariei catre Metrorex si catre Ministerul Transporturilor, pentru a face aceasta investitie comuna. Dupa cum se cunoaste, la iesirea din statia Berceni, la suprafata, exista o linie care este folosita in special pentru aprovizionarea cu materiale si pentru probe tehnologice. Pornind de la aceasta situatie de fapt si avand in vedere ca in strategia noastra extinderea magistralei era prevazuta pana in anul 2024, aceasta investitie se poate realiza mult mai repede. Studiul de fezabilitate nu va duce catre un provizorat, ci va gandi o etapizare a investitiei, o varianta finala. Statia va fi complet acoperita, cu peron pe centru, avand in vedere ca reteaua se va extinde cu inca o statie. Pana cand va fi finalizata cea de-a doua linie, trenurile vor circula in sistem pendula, la intervale de 15 minute. Dupa ce studiul de fezabilitate va fi aprobat de Comisia Tehnico-Economica a Metrorex, vom trece la urmatorul pas: semnarea unui contract de asociere intre Metrorex si primarie. La finalul lucrarilor, Metrorex va exploata – vom avea doua trenuri suplimentare fata de momentul actual -, iar dupa expirarea perioadei de garantie, lucrarea va intra in proprietatea publica a primariei, apoi in proprietatea publica a statului, prin Ministerul Transporturilor, urmand sa fie concesionata catre Metrorex SA. Dupa cum vedeti este un alt tip de investitie, prin sursa atrasa. In conditiile in care sursele pentru derularea proiectelor de acest fel sunt limitate, varianta este binevenita atat pentru Metrorex, cat si pentru locuitorii acestei zone”, a declarat, la randul sau, directorul general al Metrorex, Dumitru Sodolescu.
Conform primarului Sectorului 4, Daniel Baluta, aceasta investitie va mai reduce decalajul dintre zonele de nord si de sud ale Capitalei.
„Oamenii care locuiesc sau lucreaza in zona au nevoie de un mijloc de transport rapid, la care sa aiba acces usor, iar prelungirea tronsonului de metrou reprezinta cea mai buna solutie. Aici functioneaza 100-150 de firme, cu aproape 6.000 de muncitori. De asemenea, in zona mai exista si circa 50 de blocuri, in care locuiesc alte 5.000 de persoane”, a subliniat primarul Sectorului 4, adaugand ca proiectul noii statii de metrou reprezinta si o masura de fluidizare a traficului si un punct important de plecare, alaturi de largirea Soselei Berceni si de supratraversarea liniei de centura, in dezvoltarea viitoare a zonei de sud a Capitalei.
Viitoarea statie se va afla la 1.150 m distanta de capatul actual al liniei, Berceni, pe partea stanga a Soselei Berceni, pe sensul de mers spre linia de centura a Capitalei, iar in viitor va fi urmata de inca o statie, la 1.350 de metri, in imediata apropiere a liniei de centura. In zona ambelor statii vor fi amenajate parcari de tip Park & Ride, pentru cei care vor dori sa-si lase autoturismele la intrarea in oras si sa isi continue drumul cu metroul.
Conform statisticilor, Magistrala 2 a metroului bucurestean reprezinta 25% din totalul liniilor Metrorex si suporta zilnic 50% din fluxul de trafic al intregii retele de transport subteran din Capitala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter