RO EN
The cart is empty

Lucian Bode: "Santierele de infrastructura nu s-au oprit, se vede in progresele fizice"

Lucrarile pe santierul sectorului Cristian - Predeal de pe autostrada Comarnic - Brasov au depasit stadiul fizic de 50%. Situl a fost vizitat vineri de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, si de primul ministru Ludovic Orban.
La discutiile purtate cu antreprenorul, cei doi oficiali au remarcat progresul fizic inregistrat in ultima perioada. De la ultima vizita a ministrului Lucian Bode, de la inceputul lunii aprilie, cand stadiul fizic al lucrarilor era la 27,93%, in prezent, conform estimarii realizate de catre constructor, s-a atins un nivel de peste 50%. La acest progres al lucrarilor s-a ajuns printr-o mobilizare corespunzatoare a constructorului, in ultima saptamana fiind prezente pe santier foarte multe utilaje si peste 200 de persoane, arata un comunicat al Ministerului Transporturilor.
"Astazi am primit cea mai buna veste pe care puteam sa o primim de la un anteprenor roman serios, care executa pentru prima data un tronson de autostrada si anume ca lucrarile vor finalizate si tronsonul va fi dat in trafic, in luna noiembrie a acestui an, mai devreme fata de graficul asumat prin contract, vorbesc de luna august 2021. Cu 10 luni mai devreme, ceea ce este foarte bine. In acest moment, in zona Brasovului sunt multe investitii si pe feroviar. Tot ce inseamna coridorul Brasov-Simeria, pe cele doua sectiuni importante, Brasov-Apata si Apata-Sighisoara, vorbim de investitii de peste 1,2 miliarde euro bani europeni", a precizat ministrul Lucian Bode.
 
Lucrarile inainteaza cu rapiditate si la terminalul Aeroportului Brasov-Ghimbav
Vizita a continuat la santierul Aeroportului International Brasov - Ghimbav, obiectiv de infrastructura important pentru dezvoltarea regionala si nationala, finantat de Consiliul Judetean (CJ) Brasov.
Ministrul Lucian Bode a subliniat faptul ca, in prezent, lucrarile au inaintat in mod vizibil fata de stadiul la care erau la inceputul lunii aprilie. Totodata, ministrul a precizat ca, tinand cont ca lucrarile la Aeroportul Baneasa sunt realizate de acelasi antreprenor, este de asteptat ca acelasi ritm sustinut sa fie inregistrat si in cazul acestui obiectiv.
"Vreau sa felicit antreprenorul, pentru ca eu am fost aici in aprilie impreuna cu colegii mei, cu domnul presedinte al Consiliului Judetean, cu domnul primar al Brasovului si atunci era doar fundatia si atat. Lucrarile au avansat mult, felicit anteprenorul, am convingerea ca acelasi lucru se va intampla si la Baneasa, pentru ca e vorba de acelasi anteprenor, unde asteptam sa intre in executie, cu finalizarea lucrarilor la acele doua corpuri A si B si la Rotonda. Felicitari administratiei brasovene, tuturor care sunt implicati in dezvoltarea acestor proiecte. Sunt exemple, care noi le dam in toata tara unde ne deplasam la proiecte de investitii, pentru ca asa cum stiti, noi in guvern, in ceea ce priveste infrastructura de transport, avem trei directii clare de actiune: in primul rand, ne-am propus sa nu inchidem niciun santier in toata aceasta perioada. Acest lucru l-am reusit cu eforturi foarte mari, contractele sunt in derulare, iar platile sunt la zi. In al doilea rand, ne-am propus sa deschidem noi santiere. Am dat ordinul de incepere al lucrarilor, iar acest lucru s-a intamplat pe aproximativ 70 de km de autostrada si drumuri expres in cinci luni de zile. Am semnat contracte de proiectare si executie pentru tronsoane de autostrada sau cale ferata, asa cum este Brasov-Simeria cu cele doua sectiuni din Brasov. Pe al treilea palier de actiune Guvernul va veni, in zilele urmatoare, cu un plan de dezvoltare a economiei, plan care va avea o componenta importanta - dezvoltarea infrastructurii de transport in Romania pentru urmatorii 10 ani. Este un demers important pentru ca, pe o parte, trebuie sa reactualizam Master Planul General de Transport, iar pe de alta parte este un document obligatoriu pentru a accesa fondurile europene in exercitiul 2021-2027. Nu in ultimul rand, aceasta este viziunea liberala, viziunea Guvernului Orban in ceea ce priveste dezvoltarea infrastructurii de transport in Romania, dar si dezvoltarea economica a tarii", a declarat ministrul Lucian Bode.
 
VIDEO: Declaratii sustinute de primul ministru Ludovic Orban dupa vizita pe santierul Autostrazii Comarnic-Brasov (sursa Guvernul Romaniei)
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter