RO EN
The cart is empty

GUVERNUL vrea finalizarea modernizarii liniei ferate Constanta-Curtici in 2023

Proiectul de modernizare a caii ferate Constanta - Curtici ar putea sa fie finalizat pana la jumatatea anului 2023, cu exceptia tronsonului Predeal - Brasov, care este mai dificil de realizat, potrivit unei declaratii a primului ministru Ludovic Orban cu prilejul vizitei pe santierul tunelului de tren Bata, parte a sectorului Curtici - Simeria.
"Obiectivul nostru este de a moderniza reteaua de cale ferata de pe coridorul paneuropean Constanta - Curtici cat mai repede posibil. La ora actuala, situatia pe diferitele tronsoane este urmatoarea: pana la Predeal, modernizarea este finalizata; pe tronsonul Predeal - Brasov, care este un tronson extrem de dificil de realizat din cauza diferentei de nivel, a complicatiilor terenului, unde este necesara o solutie tehnica care sa asigure o viteza maxima de deplasare de 160 de kilometri, este in revizuire studiul de fezabilitate. In continuare, tronsoanele pe care am avut probleme au fost Brasov - Apata, Apata - Cata, Cata - Sighisoara. Pe doua dintre ele, dupa indelungi contestatii si amanari, s-a semnat contractul de proiectare si executie. De asemenea, pe tronsonul Apata - Cata s-a terminat contestatia prin hotarare judecatoreasca, asteptam motivarea acestei hotarari definitive si urmeaza sa se semneze contractul si pe acest tronson. In ceea ce priveste tronsoanele dintre Sighisoara si Simeria, ele sunt intr-un stadiu foarte avansat de executie, sunt aproape de finalizare. In ceea ce priveste tronsoanele dintre Simeria si Curtici, exista contracte pe toate tronsoanele. Sigur ca aceste lucrari sunt cele mai dificile lucrari, sunt lucrari de arta, care presupune o tehnologie deosebita care sa fie adaptata", a declarat Ludovic Orban.
Premierul a mai spus ca Guvernul pe care il conduce va asigura “o finantare fara precedent pentru modernizarea caii ferate”. Printre proiectele mentionate ca prioritare se afla modernizarea si electrificarea tronsonului de cale ferata Cluj - Episcopia Bihor, investitie de circa un miliard de euro aflata in pregatirea licitatiei de atribuire a lucrarilor de constructii si care va fi inclusa pentru finantare prin Planul National de Recuperare si Rezilienta.
"De asemenea, intentia noastra este ca foarte multe tronsoane de cale ferata, atat de pe coridoare europene - ma refer aici, de exemplu, legatura de la Bucuresti spre Moldova, de asemenea, este legatura de la Bucuresti pe sud, prin Craiova - Turnu Severin - Lugoj, unde de asemenea avem prevazute proiecte cu finantare europeana, o parte pe fata pe facilitatea de rezilienta si recuperare, de asemenea o parte pe exercitiul financiar multianual", a mai spus Ludovic Orban.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter