RO EN
The cart is empty

FINALIZARE solutie tehnica pentru conexiunea autostrada - drum expres Oradea-Arad

La solicitarea Zonei Metropolitane Oradea, in anul 2018 s-a finalizat proiectul „Actualizare Studiu de Fezabilitate legatura centura Oradea (giratie calea Santandrei) - Autostrada A3 (Biharia)", proiect scos la licitatie pentru constructie in anul 2020 si aflat in stadiu de contractare a ofertei pentru proiectare si executie.
Proiectul se refera la drumul de legatura care face conexiunea dintre centura existenta si autostrada A3 si respecta in mare parte (incepand de la sudul localitatii Santion) traseul drumului expres Oradea-Arad, pana la intersectia cu A3.
In programul de investitii al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este prevazuta proiectarea si executia drumului expres Oradea-Arad, pentru care s-a intocmit studiul de fezabilitate in anul 2007.
Dat fiind faptul ca pe sectorul de inceput al drumului expres s-a promovat intai investitia legaturii centura Oradea (giratie calea Santandrei) - Autostrada A3 (Biharia), este necesara revizuirea traseului drumului expres pe acest sector, pentru a evita realizarea a doua investitii in paralel la orizonturi diferite de timp.
Solutie de trafic pentru conexiunea autostrada - drumul expres Oradea-Arad
Primarul Ilie Bolojan a anuntat azi, 14 iulie, in cadrul unei conferinte de presa, ca CNAIR a aprobat in Comisia Tehnica a companiei solutia de trafic pentru jonctiunea dintre drumul expres Arad-Oradea si legatura orasului Oradea cu viitoarea autostrada.
In momentul de fata este in licitatie la CNAIR un proiect realizat in parteneriat cu Primaria Oradea si Zona Metropolitana Oradea privind legarea Oradiei la autostrada Transilvania, o legatura cu profil de autostrada de 4 benzi de 19 km. Lucrarea urmeaza sa fie adjudecata in aceasta luna, astfel ca la finalul acestui an sa poata sa inceapa lucrarile in zona, iar pana in anul 2022 drumul sa fie circulabil.
„Aceasta legatura era in parte un capat al drumului expres Oradea-Arad, care facea legatura dintre autostrada Transilvania si coridorul 4. Avand in vedere ca conectivitatea pe relatia Oradea-Arad-Timisoara este un proiect important, care tine de dezvoltarea orasului Oradea, era foarte important ca acest proiect, care a fost abandonat in ultimii ani, sa-l repunem pe picioare si sa reluam procedurile de licitatie", a mentionat primarul.
Conform explicatiilor date de catre primarul Ilie Bolojan, traseul final propus se desprinde din drumul expres Oradea-Arad in zona km 31 (drum expres) care devine km 0 al variantei.
Traseul variantei se desfasoara paralel cu CF 328 Arad-Oradea si intersecteaza DC 80 la km 3+760 (cu pasaj pe acesta) si continua pana la km 5+900 unde supratraverseaza cu pod, canalul existent si drumurile locale adiacente acestuia.
In continuare, traseul are o orientare Nord-Est si traverseaza DC 77 la km 9+400 (cu pasaj pe acesta). La cererea autoritatilor locale, in aceasta pozitie s-a prevazut amenajarea unui nod rutier pentru a se asigura conectivitatea in/din drumul expres a retelei de drumuri prevazute a se realiza in zona (drumul de legatura Oradea-Nojorid, legatura la aeroport Oradea).
Dupa cca. 1 km de la DC 77, traseul traverseaza cu un pod calea ferata CF 328 (Oradea-Arad) si drumurile locale si continua pana la intersectia cu DJ 797 (Oradea-Santandrei), unde se amenajeaza un seminod, pentru a se asigura relatiile dinspre A3 si spre Arad cu localitatea Santandrei si zona de sud a municipiului Oradea.
Dupa traversarea DJ 797, la cca. 700 m se supratraverseaza cu un pasaj comun CF 334 (Oradea-Cheresig), un canal, paraul Peta si drumuri locale.
De la km 15+100, cele doua cai ale drumului expres se despart pentru a traversa denivelat zona intersectiei giratorii de la km 3 a drumului de legatura centura Oradea. Sensul Arad-A3 supratraverseaza giratia cu un pasaj, iar canalul cu drumurile adiacente sunt traversate cu un pod comun, dupa care se racordeaza la drumul de legatura centura Oradea in zona km 16+340 (km 3+800 centura Oradea) prin benzi speciale de intrare in flux. Sensul A3-Arad se dezvolta pe partea stanga a sensului Arad-A3, cu traversarea bretelei spre Santandrei a sensului giratoriu (cu un pasaj mai scurt) si a canalului si drumurilor adiacente acestuia. In aceasta zona este amenajat un nod rutier care face legatura cu reteaua rutiera din zona (Centura Santandrei, drum de legatura Oradea-Santandrei, legatura strada Mestesugarilor).
In continuare pana la DN1, traseul este comun cu cel al drumului de legatura centura Oradea.
Legatura cailor bidirectionale ale drumului expres la centura Oradea se va face pe lungimi suficient de mari, astfel incat sa se faca o trecere in conditii de siguranta de la 4 si 3 benzi de circulatie/sens la profilul final de 2 benzi pe sens.
„E o solutie de trafic care rezolva atat intrarile in oras cat si iesirile din oras, trecerea de pe un drum pe altul dar si accesul la centura localitatii Santandrei in asa fel incat cei care locuiesc in zona Toboliu si Giris de Cris sa nu mai tranziteze localitatea Santandrei si sa se evite congestia de trafic care exista in prezent aici", a declarat primarul Ilie Bolojan.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter