RO EN
The cart is empty

Drumul Expres Bacau - Piatra Neamt va avea studiu de fezabilitate in martie 2024

Studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Bacau - Piatra Neamt este aproape finalizat, documentatia fiind programata a fi predata catre Consiliul Judetean (CJ) Neamt cel tarziu catre finalul lunii martie 2024. Studiul de fezabilitate a fost elaborat de asocierea Search Corporation - Egis Romania SA, valoarea contractului de proiectare fiind de 8,9 milioane de lei (fara TVA).
"Consiliul Judetean Neamt are un protocol de colaborare cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru realizarea acestui drum expres, esential pentru zona noastra, intrucat va atrage dezvoltarea economiei judetului, cresterea nivelului de trai al cetatenilor si a nivelului investitiilor. (… )Dupa obtinerea studiului de fezabilitate, vom incheia un nou protocol de colaborare cu CNAIR, prin care vom urmari procedura de proiectare si achizitie a executiei lucrarilor, derularea investitiei si vom receptiona proiectul", a declarat Adrian Paduraru, vicepresedinte al CJ Neamt. 
 
 
Drumul Expres Bacau - Piatra Neamt va avea o lungime de 51 km. Traseul va traversa 15 localitati, din care zece din judetul Neamt: Candesti, Costisa, Rediu, Borlesti, Podoleni, Zanesti, Roznov, Savinesti, Dumbrava Rosie si Piatra-Neamt. In cadrul proiectului, vor fi realizate cinci noduri rutiere, pe A7, la Racova (Bacau), Podoleni, Savinesti si Piatra-Neamt, precum si 7 poduri, 7 viaducte, 18 pasaje, 105 podete, un centru de intretinere si control si doua spatii de servicii.
"In circa doua luni vom avea studiul de fezabilitate si vom vorbi de alt nivel al implementarii proiectului! Este o investitie extrem de necesara pentru judetul nostru si de aceea alaturi de colegii din Consiliul Judetean urmaresc cu deosebita atentie acest proiect. Cu un drum expres la nivel de autostrada, circulatia intre municipiul Piatra Neamt si Bacau se va desfasura in cele mai bune conditii. Vorbim de reducerea timpilor in trafic si de evitarea circulatiei prin localitati, cu limitari de viteza si toate inconvenientele aferente. Imi doresc sa parcurgem cu usurinta etapele prevazute de lege si cat mai repede cu putinta sa fim martori la inceperea lucrarilor pentru viitorul drum expres, prin care va fi pusa la punct o alta iesire din judetul Neamt", a precizat Ion Asaftei, presedintele CJ Neamt.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter