RO EN
The cart is empty

CLUJ: Proiecte de 31 milioane de euro aflate in etape avansate de evaluare

Cu prilejul unei sedinte recente, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, a facut publica situatia la zi a fondurilor europene atrase de forul administrativ judetean in cei doi ani care au trecut de la inceperea actualului mandat, informeaza un comunicat al institutiei.
Astfel, in perioada iunie 2016 - iunie 2018, Consiliul Judetean Cluj a reusit depunerea de proiecte europene in valoare totala de peste 166 milioane de euro, din care 135.866.863,44 euro reprezinta fonduri nerambursabile deja obtinute. Diferenta, de 31 milioane de euro reprezinta valoarea fondurilor solicitate in baza proiectelor depuse si aflate intr-o etapa avansata de evaluare.
„Vestea buna este ca in primii doi ani de mandat am reusit, iata, sa castigam un numar record de proiecte europene si sa degrevam, in acest fel, bugetul judetului de o suma de aproape cinci ori mai mare decat bugetul anual propriu de investitii, a carui valoare este de pana la 30 de milioane de euro pe an. Am depus, practic, cereri de finantare pentru toate programele europene la care ni s-a oferit posibilitatea sa o facem, iar faptul ca am castigat tot ce am depus dovedeste expertiza consolidata de care dispunem in domeniu”, a declarat Alin Tise.
Potrivit afirmatiilor edilului-sef al judetului, dintr-un total de 19 proiecte initiate si depuse in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare si Programului Operational Regional 2014-2020, Consiliul Judetean Cluj a castigat pe parcursul celor doi ani nu mai putin de 10 proiecte. Dintre acestea, trei vizeaza reabilitarea infrastructurii rutiere, avand o valoare de 80.103.054,45 euro, iar alte trei au ca obiectiv reabilitarea infrastructurii educationale, in cuantum de 7.035.906,37 euro. Totodata, au fost castigate cate un proiect in domeniile deseuri, modernizarea infrastructurii sanitare, reabilitarea infrastructurii culturale si, respectiv, formarea profesionala.
In ceea ce priveste proiectele concepute si depuse pentru finantare, incepand din luna iunie 2016 si pana in prezent, Consiliul Judetean Cluj a depus in vederea evaluarii noua proiecte europene ce se intentioneaza a fi finantate prin POR 2014-2020. Cu o valoare totala de 31.2018.322,10 euro, acestea vizeaza reabilitarea infrastructurii educationale - trei proiecte, modernizarea si dotarea spitalelor aflate sub autoritatea Consiliului Judetean - cinci proiecte, respectiv reabilitarea institutiilor de cultura - un proiect.
Un alt aspect favorabil la care presedintele forului administrativ judetean a facut referire il reprezinta „Proiectele Retroactive”, o serie de investitii deja finantate si derulate de Consiliul Judetean Cluj din fonduri proprii si pentru care costurile ar putea fi recuperate din fonduri europene. Astfel, in contextul riscului existent la nivel national ca o parte semnificativa din sumele europene ramase necheltuite sa fie pierdute, s-a decis ca autoritatile locale sa aiba posibilitatea de a deconta din fonduri europene sumele deja cheltuite cu anumite investitii.
In acest context, in ceea ce priveste reabilitarea retelei de drumuri judetene, Consiliul Judetean Cluj a decis sa solicite, prin intermediul a 11 cereri de finantare, decontarea sumei de 34.653.430 de euro folosita pentru imbunatatirea infrastructurii a 21 de drumuri, cu o lungime insumata de 335 km. Totodata, in domeniul infrastructurii de sanatate, Consiliul Judetean Cluj a hotarat sa solicite rambursarea unei sume de 6.025.816 euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter