RO EN
The cart is empty

CFR a atribuit 8 contracte, de 7,75 miliarde lei, pentru reabilitarea de cai ferate

CFR Infrastructura a semnat ultimele doua contracte, in valoare totala de 29,14 milioane de lei (fara TVA), pentru asigurarea serviciilor de consultanta si supervizare pe tronsoanele Cluj-Napoca - Aghires (lotul 1) si Aghires - Poieni (lotul 2), aferente obiectivului de investitii "Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor". In total, in luna aprilie 2023, compania de cai ferate a semnat 4 contracte de supervizare si consultanta cu o valoare totala de 71,23 milioane de lei. De asemenea, CFR Infrastructura a semnat si cele 4 contracte de proiectare si executie aferente, cu o valoare cumulata de 7,68 miliarde lei.
 
Contracte de proiectare si executie, de 7,68 miliarde lei
Compania de cai ferate a semnat si 4 contracte de proiectare si executie, in valoare de 7,68 miliarde lei, pentru electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor (166,7 km), respectiv:
• Lotul 1, Cluj-Napoca - Aghires: Contractul, in valoare de 1,61 miliarde lei (fara TVA), a fost adjudecat de Asocierea RailWorks, formata din companiile Alstom Transport SA si Arcada Company.
• Lotul 2, Aghires - Poieni: Contractul, in valoare de 1.53 miliarde lei (fara TVA), a fost adjudecat tot de Asocierea RailWorks (Arcada Company si Alstom Transport SA).
• Lotul 3, Poieni - Alesd: Contractul, in valoare de 2,11 miliarde lei (fara TVA), a fost atribuit asocierii FCC Construccion - Gulermak - CCN.
• Lotul 4, Alesd - Frintiera: Contractul, in valoare de 2,41 miliarde lei (fara TVA), a fost adjudecat de asocierea Webuild SPA - Impresa Pizzarotti & C SPA - Salcef SPA.
Durata de implementare este de 102 luni, din care 6 luni pentru proiectare, 36 de luni pentru executia lucrarilor si 60 de luni garantie.
 
 
Contracte de consultanta si supervizare de peste 71 milioane lei, incheiate in aprilie
In luna aprilie 2023, CFR Infrastructura a incheiat, in total, 4 contracte de consultanta si supervizare, cu o valoare totala de 71,23 milioane de lei (fara TVA), respectiv:
• Lotul 1, Cluj-Napoca - Aghires, in valoare de 13,38 milioane de lei (fara TVA) si Lotul 2, Aghires - Poieni, de 15,75 milioane de lei (fara TVA), au fost adjudecate de asocierea Arex Lider Company - Baicons Impex si 3TI Progetti Italia - Ingegneria Integrata SPA.
• Lotul 3, Poieni - Alesd, in valoare de 19,58 milioane de lei (fara TVA) si Lotul 4, Alesd - Frintiera, de 22,5 milioane de lei (fara TVA), au fost adjudecate de EGIS Romania SA.
Toate cele 4 contracte de consultanta si supervizare au o valoare totala de 103 luni/ contract, din care 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru executia lucrarilor, 60 de luni de garantie si o luna pentru verificare.
Potrivit CFR, obiectivele feroviare incluse in proiectul de electrificare si reabilitare a tronsonului de cale ferata Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor includ modernizarea a 33 de poduri feroviare si 210 podete, reabilitarea a 5 tuneluri feroviare, modernizarea a 75 de treceri la nivel cu calea ferata si a statiilor, haltelor si a punctelor de oprire, precum si constructii de cladiri noi pentru calatori in statiile Poieni si Oradea, dar si in Hm Ciucea. De asemenea, sunt prevazute constructii de cladiri de exploatare/ mentenanta in statiile Cluj-Napoca si Oradea, dar si in Hm Ciucea, Hm Lacu Crisului si Hm Butan, precum si modernizarea instalatiilor de semnalizare/ centralizare/ telecomunicatii, bariere automate la trecerile la nivel.
***
Linia de cale ferata Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor se afla pe Coridorul de Vest al retelei feroviare TEN-T Core si beneficiaza de cea mai mare finantare in cadrul PNRR, fiind, de asemenea, inclusa in Planul investitional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020-2030.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter