RO EN
The cart is empty

Atribuirea directa a lucrarilor sub 100.000 de euro: coruptie sau debirocratizare?

Modificarea legislatiei achizitiilor publice care prevede ca primariile, consiliile judetene sau diverse alte institutii locale sau centrale vor avea posibilitatea de a acorda in mod direct, fara licitatie, lucrari in valoare de cel mult 100.000 de euro a generat noi dispute pe piata locala a constructiilor. In timp ce majoritatea opiniilor din domeniu se refera la aceasta "mutare" ca la o legiferare a coruptiei din sistemul achizitiilor publice, autoritatile de resort o considera o metoda de debirocratizare si urgentare a executiei de lucrari. Miza acestei "relaxari" a controlului este uriasa, volumul pietei locale de achizitii publice fiind de circa 17 miliarde euro anul trecut, potrivit unei analize realizate de Institutul pentru Politici Publice. Conform datelor disponibile in domeniu, in perioada 2009-2010, numarul total al firmelor contractante a fost de 20.516 de societati, ce au "impartit" circa 19 miliarde euro. In aceste conditii, institutii-cheie cu rol de verificare si control, cum sunt Unitatea de Control si Verificare a Achizitiilor Publice (UCVAP, din cadrul Ministerului Finantelor), Curtea de Conturi, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) si Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) si-au pierdut din atributii.
 
ANRMAP nu mai poate contesta licitatiile in instanta
ANRMAP nu mai are dreptul de a contesta licitatiile in instanta, dupa ce Guvernul a anuntat in mai multe randuri ca intentioneaza sa desfiinteze CNSC, in pofida faptului ca 98% din deciziile emise de autoritate in 2012 au ramas definitive si irevocabile. Chestionati cu privire la aceasta problematica, oficiali din cadrul ANRMAP au declarat ca "majorarea pragului achizitiilor publice directe la 100.000 de euro plus TVA pentru lucrari va avea un impact pozitiv asupra activitatii derulate in cadrul ANRMAP, intrucat se va reduce numarul documentatiilor de atribuire ce sunt verificate la nivelul autoritatii, contribuind, astfel, la cresterea timpului alocat verificarii documentatiilor pe acest prag, cu interes nu numai la nivel national, ci si european (cum sunt contractele transfrontaliere). Masura va contribui, de asemenea, la flexibilizarea atat a modului de atribuire a contractelor, cat si la eficienta utilizare a fondurilor publice, precum si la cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene". Opiniile indreptate spre o "teorie a conspiratiei" existente pe piata sugereaza, insa, faptul ca miza modificarilor legislative facute de Parlament au fost companiile cu capital de stat si regiile autonome, principalele autoritati contractante de lucrari publice. Ordonanta de Urgenta nr. 34/2006 este considerata, de adeptii acestei viziuni, singura piedica in calea fraudarii achizitiilor publice. Legea a fost adoptata la presiunile Comisiei Europene, care dorea transparenta in licitatii si a fost, de-a lungul timpului, tinta schimbarilor impuse de diversi lideri politici.
***
In concluzie, cuvantul de ordine in sistemul local de achizitii publice este, actualmente, confuzia. Incertitudinea este cu atat mai mare cu cat se ia in considerare faptul ca, in toamna anului trecut, Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta care obliga toate regiile si companiile unde statul este actionar majoritar sa organizeze proceduri de licitatie pentru toate achizitiile si lucrarile ce vor fi atribuite. Aceasta ordonanta, nr. 77 din 27 noiembrie 2012, care modifica OUG 34/2006 privind achizitiile publice, a fost anulata de autoritati, fiind considerata, in cele din urma, "o eroare".
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter