RO EN
The cart is empty

VRANCEA: Proiecte de peste 300 milioane de lei pentru retele de canalizare

Compania de Utilitati Publice SA din Focsani a contractat fonduri europene, printr-un program de coeziune, pentru o investitie de peste 162 milioane de lei. “Asteptam ofertele companiilor de constructii interesate de acest proiect pana la data de 17 noiembrie 2017, astfel incat, pe 15 decembrie a.c., sa le evaluam si sa decidem cine va fi castigatorul. Lucrarile propriu-zise nu vor dura mai mult de 36 de luni de la data atribuirii contractului, deoarece proiectul este finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), care are cerinte clare in acest sens. Autoritatile din Romania vor participa cu 15% din valoarea investitiei, cu fonduri de la bugetele de stat si local”, a declarat Gheorghe Vasilescu, reprezentantul autoritatii contractante. Proiectul prevede executia retelelor de canalizare din localitatile Vulturu, Tataranu, Nanesti, Biliesti si Suraia, a intregii infrastructuri edilitare din Maicanesti si constructia aductiunii zonale din Focsani. Mai exact, contractul presupune extinderea conductei de aductiune zonala cu 57.540 de metri (10.971 de metri urmand a se realiza prin foraj dirijat), extiderea si bransarea retelei de distributie cu aproape 5.000 de metri, a celei de canalizare cu circa 50.000 de metri, a conductelor de transfer cu peste 32.000 de metri, precum si constructia a 28 de statii de pompare a apei uzate. 
 
 
Alt proiect semnificativ de infrastructura edilitara in judet 
La 20 noiembrie a.c. este termenul-limita pentru transmiterea ofertelor din partea companiilor de constructii interesate sa adjudece un alt proiect de peste 145 milioane de lei din judetul Vrancea. Investitia este finantata din fonduri europene in proportie de 85%, diferenta urmand a fi asigurata din surse locale. Autoritatea contractanta va evalua ofertele la data de 15 decembrie 2017 si doreste ca proiectul sa fie gata in termen de 30 de luni de la data atriburii, aproape in acelasi timp cu o alta investitie in infrastructura edilitara din judet, cu o valoare de 162 milioane de lei. „Compania de Utilitati Publice SA, din Focsani, a obtinut finantare prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) pentru extinderea sistemului de alimentare cu apa si a infrastructurii de canalizare pentru inca sapte localitati, respectiv Focsani, Carligele, Cotesti, Gologanu, Milcovu, Rastoaca si Vanatori. Lucrarile propriu-zise presupun executia si reabilitarea a 121.000 de metri de retele de utilitati, dar si a 19 statii de pompare”, a adaugat Gheorghe Vasilescu. Informatii suplimentare, la www.cupfocsani.ro
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter