RO EN
The cart is empty

TIMISOARA: Proiect de regenerare urbana, de 220 milioane de euro

Compania Iulius Management Center va investi peste 220 milioane de euro intr-un proiect multifunctional de regenerare urbana, care va deveni un reper pentru dezvoltarea durabila a municipiului Timisoara, complexul urmand a reuni functiuni de birouri, retail, recreere si petrecere a timpului liber. Lucrarile de constructie vor incepe in aceasta toamna, iar pana la finalul anului 2016 se vor inaugura 33.000 mp de spatii de birouri. Prima etapa de dezvoltare va fi definitivata in ultimul trimestru din 2017 si va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail si parcul. A doua faza va presupune dezvoltarea de spatii de birouri pana la suprafata de 131.000 mp, in functie de cerintele pietei.
Creat dupa conceptul "lifestyle center", proiectul, denumit Openville, reprezinta cea mai mare infuzie de capital privat in sectorul imobiliar din vestul tarii, fiind al doilea proiect de tip mixt din portofoliul Iulius Grup, dupa ansamblul urbanistic Palas Iasi. "Prin acest proiect, vom crea un spatiu vibrant, ce va transforma Timisoara intr-un oras cosmopolit. Totodata, proiectul va dezvolta un pol regional de business, care va stimula cresterea economica si va crea mii de locuri de munca", a declarat Iulian Dascalu, presedintele grupului de companii Iulius.
Primul concept al proiectului Openville Timisoara a fost creat de compania Jerde din SUA, una dintre cele mai mari case de arhitectura si planificare urbana la nivel mondial, cu filiale in Los Angeles, Hong Kong, Amsterdam si Dubai. Adaptarea la conditiile actuale de piata si integrarea conceptului la linia urbanistica a Timisoarei au fost realizate de arhitectul Radu Mihailescu. Cu o vasta experienta in domeniu, arhitectul a conceput proiectul multifunctional Palas Iasi, premiat in 2013, la Varsovia, cu doua distinctii - "Building of the Year in Southeastern Europe" si "Retail Development of the Year" - oferite de Central & Eastern European Real Estate Quality Awards.
Openville va avea o suprafata total construita de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timisoara va fi parte integrata a proiectului. Cea mai mare pondere o vor avea cele sapte imobile de birouri de clasa A, ce vor fi realizate in cadrul proiectului (131.000 mp), una dintre acestea urmand a deveni cea mai inalta cladire din Romania. Acestea vor forma polul de business al regiunii, destinat companiilor multinationale cu planuri de expansiune, unde vor lucra aproximativ 13.500 de persoane. Dezvoltatorul mai are in plan amenajarea celui mai mare parc din zona de vest a tarii (cu o suprafata de peste 55.000 mp), precum si constructia centrului comercial Iulius Mall Timisoara (cu mai mult de 100 de magazine si 15 sali de cinema), precum si o zona de "fresh market", care va cuprinde restaurante de tip fast food, dar si brutarii, carmangerii etc. Openville va include si patru sali pentru evenimente speciale, cu o capacitate totala de 2.500 de persoane, care vor gazdui congrese, seminarii, conferinte de business, intalniri corporate si petreceri private. In incinta ansamblului vor fi delimitate 3.750 de locuri pentru parcare (subterane si supraterane), dotate cu un sistem inteligent de ghidare.
***
Grupul de companii Iulius detine o retea nationala de retail, care cuprinde patru centre comerciale dezvoltate sub brandul Iulius (Iulius Mall Iasi, Iulius Mall Timisoara, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Suceava) si ansamblul urbanistic multifunctional Palas Iasi. Pe segmentul office, compania a dezvoltat la nivel national peste 58.000 mp de birouri clasa A, iar alti 15.000 mp se afla in constructie.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter