RO EN
The cart is empty

TIMISOARA: Circa 77 milioane lei pentru reabilitarea cladirii Primariei Vechi

Cladirea triseculara a Primariei Vechi din Timisoara, in care functioneaza Facultatea de Muzica si Teatru a Universitatii de Vest Timisoara (UVT) din Piata Libertatii, va intra intr-un amplu proces de reabilitare, in urmatorii cinci ani, in urma unui parteneriat care va fi incheiat intre Municipalitate si UVT.
"Atat cladirea, cat si locul unde e amplasata sunt emblematice pentru Timisoara. Este zona zero a orasului, cu trafic pietonal si aflux ridicat de turisti. Chiar daca Primaria este proprietara cladirii, de-a lungul timpului aici au fost gazduite diverse institutii, cum este si Facultatea de Muzica si Teatru a UVT. Salut dorinta de implicare a UVT in reabilitarea cladirii. Primaria a finalizat prima etapa, cea a documentatiei tehnico-economice, iar acum urmeaza proiectul tehnic si executia lucrarilor. Sunt increzator ca in urma parteneriatului dintre Primarie si UVT vom pune in valoare inca una din bijuteriile arhitectonice ale Timisoarei", a declarat, miercuri, primarul Dominic Fritz.
Documentatia tehnico-economica si indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investitii vor fi introduse pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte de Consiliu Local.
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a detaliat ca cladirea vechii Primarii s-a degradat mult, cautandu-se deja surse de finantare pentru a sustine investitia.
"Dincolo de refacerea infrastructurii si a fatadei, este important pentru Timisoara, oras Capitala Europeana a Culturii in 2023, faptul ca in aceasta cladire isi desfasoara activitatea Facultatea de Muzica si Teatru a UVT. Amplasarea acestei facultati, generatoare de energii culturale, chiar in centrul istoric al orasului are o puternica reverberatie pentru cetatenii orasului si pentru dinamica vietii culturale de aici. Tinerii talentati si mentorii lor din cadrul Facultatii sunt primii care vor beneficia de noile conditii de educatie pe care le vor avea in aceste spatii reabilitate, iar comunitatea, ca intreg, se va bucura de viata culturala gazduita in acest sit istoric valoros al orasului, cladirea Primariei Vechi", a subliniat Pirtea.
Proiectul de reamenajare propune realizarea de lucrari de reparatii si consolidare pentru punerea in siguranta a imobilului la actiuni seismice, refacerea peretilor, reabilitarea fatadei cu pastrarea identitatii arhitecturale, inlocuirea acoperisului si a tamplariei, schimbarea tuturor instalatiilor si multe alte interventii de infrastructura.
Prin noul contract dintre Municipalitate si UVT, vor fi stabilite si clauzele de mentinere a spatiilor cu alta destinatie aflate la parterul cladirii, precum si conditiile privind utilizarea de catre administratia locala a anumitor sali mari pentru organizarea unor evenimente, daca va fi cazul. De asemenea, in contract va fi prevazuta obligatia administratorului de a demara lucrarile de reabilitare a imobilului primit in administrare in maximum cinci ani de la preluarea acestuia.
Cladirea Primariei Vechi ofera spatii adecvate pentru organizarea cursurilor in conditii specifice pentru Facultatea de Muzica si Teatru, locatia fiind potrivita si pentru derularea unor evenimente culturale cu implicarea facultatii.
Costurile de realizare a investitiei recomandate de proiectant sunt estimate la 77, 65 milioane de lei. Interventiile vor fi realizate cu respectarea raportului de expertiza si in conformitate cu avizul emis de Ministerul Culturii - Directia Patrimoniu Cultural.
Primaria Veche este un monument istoric ridicat intre anii 1731-1734, care a gazduit administratia locala din 1780 pana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter